Sunt sase luni, 5 zile si 10 minute de cand mi-ai alergat bezmetic in brate. Nu a fost nimic frumos in asta, ai alergat speriat la primul punct de oprire doar pentru ca avea sclipirea unui ghetar radioactiv in Noiembrie. Nu am reinventat povesti de dragoste. Nu am deschis usile catre un nou inceput. Nu ne-am schimbat reciproc. Nu ne-am imbunatatit reciproc cipul emotional. Nu ne-am imbratisat tacerile. Nu am dansat desculti pe malul marii si nici macar nu ne-am scris poezii. Am fost banali, naivi si ne-am inghesuit unul in celalalt ca intr-o barca pentru copii. Dar nu pot pleca din tine. Oricat ti-ai zgaria pielea tot nu ai sa ma gasesti. Ca un pisic orb m-am ascuns folosindu-ma de simturi. M-am ascuns unde mirosea a carne si a tine. Ti-am purtat mirosul si mi s-a facut rau de atatea ori. M-am dezbracat de tine pana am ajuns la un milimetru de dimensiunea mea reala. Cand m-am regasit m-am speriat prea tare de bucata de lut deformata si m-am imbracat iar cu mirosul si fibrele tale. Barca pare mult prea mare acum. Stai in ea singur. Iti place marea noaptea. Intunericul te acopera treptat. Treptat ai sa iti devii insuficient, treptat vei vrea sa te acoperi cu tesatura inceputului de altadata. Atunci in ultimul dans flamboiant al lunii ai sa pierzi totul. Amorul tau va fi singura hrana iar chipul din apa nu va mai fi decat imaginea femeii lui Simone de Beauvoir; Eu la fel ca si ea nu m-am nascut femeie, am devenit una.
Hilde
