Ma cunosti?
Nu.
Ce vrei de la mine ?
Nimic.
Atunci ce cauti aici?
Nimicul neintamplat dintre noi.
El este un individ problematic cu capacitate de a anticipa. Acum el e capabil sa anticipeze lucrurile negative pentru ca doar ele vin , ele vin , suna la sonerie si apoi fug si se ascund , apoi devin substratul altor lucruri mult mai rele .
Lucrurile negative au functia de concetti, de contraste , pe modelul petrarchist " Moartea mea cea vie" , pentru ca tortura si deprimarea devin atributele dulcetii si vietii .
Cum e cu putinta?
Tortura si durerea ... ele intensifica dorinta creind in individ acea plenitudine pe care o da statornicia unei simtiri.
Cat despre modernismul din noi dragilor ...Incordarea moderna = elanuri suprapuse , dualismul simtire-cuoasterea , cu mentiunea ca aceasta cunoastere mereu va incerca sa opereze asupra simtirii .
In schimb atunci cand simtirea depaseste cunoasterea ...totul se spiritualizeaza .Insa totusi in spatele platonicului , in spatele iubirii spiritualizate zace el ... El sufera de nostalgie iremediabila in etapa a doua. El pare a nu-si dori nimic .
Ea se intreaba daca ar putea merge intr-un mediu reconfortant , intr-un parc mic , o gradina , o curte , un loc unde s-a nascut fericirea lui plina de tensiune.
Si se intreaba...
Merge prin casa , prin nisip , prin apa , printre scoici , gaseste o tensiune salvatoare , insa nu gaseste formula de a darui unui om o tensiune salvatoare .
-Ia bade si tu o tensiune salvatoare , mi s-a zis Abcd ca e remediu , mi s-a zis ca acolo e lumea ideala.
Dupa 10 minute el nu mai era acolo , cine stie unde era , numai ca seara el se asezase instinctiv in genunchii in fata portitei ce deschidea visele mele , mi-a zis totul numai cu ochii:
Maine ma las de muzica . Dar eu maine ma fac ceasornicar , vezi tu , dar nu orice ceasornicar , ci pe luna !
El e mereu aproape , el e mereu matinal cu toate acestea el zilnic isi cauta departarile , el vrea sa fie ceasonicar pentru un cer de hartie vesnic calator(si pentru luna).
Ai grija maine cand involuntar o sa iti tragi un scaun si o sa te asezi la usa visului meu , in spatele usii mereu e revolta si chinul tau , de tot ai ajuns pana aici mergi spre mai departe , mai e doar un pic.
Pana unde ?
Pana in subteranul cuvantului ce ne leaga.
Astazi ti-am coborat toata toamna pe deasupra cartierului tau ...
si pentru ca a vrut sa plec azi mai mult ca niciodata , el este barbatul peste care a cazut tacerea.
Sper sa te vad zambind , sper sa lasi o scrisoare , Hilde am inaltat orase spre luna , ia-l pe al tau .
A fost darnic , dupa 10 ani , mi-a dat o tacere , i-am multumit .
"...azi a ajuns la mine tacerea si fumul tau"
priveste-mi ochii si lasa-i pe ai tai sa priveasca inauntru(fara teama).
nu mai lasa se ingusteze toate drumurile spre tine
Acesta nu este nici macar un spectacol induiosator,ci doar un suflet de om.
Aceasta e o zi impaturita inutil , asezata pe rafturi deasupra liniei universului...
Durerea ne plictiseste si cu toate acestea pare o regula inventata de Noi la care ne supunem cu tandrete.
Trebuie sa plecam de aici , e intuneric (despicat in fante subtiri) , cand vom ajunge la capatul cuvintelor noastre sigur vom straluci indelung.
