Imi lipsesti. Imi lipsesti cliseic de mult. Simt de parca sunt prinsa intre doua lumi. Disolutia granitelor pentru un artist e inevitabila. Niciodata nu imi voi gasi locul si o constientizez. Niciodata nu voi fi a cuiva.
Asta e la fel de dureros ca un spectacol prost la cina. E la fel de dureros ca un clovn care joaca fiecare prezentare in fata unor pereti albi si goi. Nici o reprezentare, nici o reactie. Parca ai fi tu intr-o joi in hainele obosite de la atata antrenament si atata fuga si atat de mult neant ce ai in tine.
Si barbatul a privit-o de zeci de ori si ca un anti erou a plecat. Nu avea de ce sa mai ramana. Dintr-o scandura nu cladesti o casa.
Globalizare, pandemonism si altele. Drepturi umane, razboi, tragedie, mecanisme ale nimicului. Sunt sleita de puteri. Daca distrugi intunericul nu mai ai cum sa construiesti lumina. Lumina provine din intunericul rarefiat prin mecanismele emotionale sau versiunile tehnologizate umane . Nu stiu de unde vin si nu stiu unde vreau sa ajung. M-am pierdut usor de teatru ca intr-o tragedie care se joaca cu umbre. Umbre, proiectii si gol.
Vulnerabilitatea e un vis cu o ploaie intr-o tara in care nu ploua niciodata. Ce fericire ! Probabil am devenit vulnerabila de la atata ploaie. Atunci cand inchizi usile in tine nu mai ai unde sa fugi. Arunci cheile si zici voi merge departe. Mergi departe nu pentru a fugi ci pentru a gasi putinul sens pentru care ai luptat trei ani.
Apoi iti spui in tacere Hilde trebuie sa faci asta. Hilde trebuie sa scrii. Apoi incerci si canti si degetele iti amortesc de zeci de ori mai repede.
Cu mult curaj te urci intr-un autobuz pe care nu scrie nimic. Nu stii unde ajunge vrei doar sa pleci. Vrei sa ajungi intr-un loc al tau. Vrei sa tatuezi peretii cu corpul tau acuarela si sa stai dimineata in pat scriind pe cearceafuri scrisori de dragoste si sa decupezi stele din scrisorile de despartire.
Te ascunzi in tine si taci. Maine vei absorbi o noua personalitate. Maine te vei uita iar.
Speranta e doar un gand - Rene Brown.
