Iluzia realitatii

E rece. Peretii ofteaza.Camera miroase a clor si a nicotina. In stanga unui batran i se inchid luminile. De nicaieri i se sopteste: "Inchide ochii si taci". In imperiul unei eternitati pierdute nu exista sanse de salvare. Nici pentru un copil, nici macar pentru un erou. Nuantele se schimba in fiecare secunda, fiecare culoare e dublul celeilalte si fiecare organism are obligatia de a degrada un altul.

Aici progresul e o iluzie. In camera de nicotina toti viseaza acelasi lucru, maini care picteaza nori, nori care... Nori care nu dorm niciodata. Nori cenusii si lipsiti de muzicalitate si dinamism.

Ea nu mai are acum cosmaruri. Decojeste in fiecare zi portocale ca si cum si-ar curata viata de imperfectiuni. Oamenii ii spun mai bine si-ar curata trupul de temeri si dragostea de ghetari. Dar ea ii rasplateste cu mere coapte si cate un pui de liniste firav. De asta ei nu inteleg, ar prefera din cand in cand un metru patrat de conversatie in loc de liniste. Dar ea e mai fericita ca niciodata. Impleteste in fiecare zi bucati de imaginatie inocente si din cand in cand din bucatie de hartie face barcute. Probabil va da nastere unei noi teorii evolutioniste, hartia in viata de apoi , barcuta . Oricine si-ar dori sa fie in barcuta ei cu toate ca nu o stie. Se spune ca daca te urci in barcuta ei si iti pui amprenta in locul potrivit de duce mai sus de rasarit. Se spune ca daca iti pui amprenta la miezul noptii te duce putin mai aproape de imperiul lui Cronos.

Pana la gasirea unei fantani care arata ca sufletul unui copil ...doar ca e usor mai neuniforma.

Nemiscarea

Tacere... Aici sunt numai eu.

Si ploaia.

Daca intrebi un adult ce e ploaia ? Iti va da explicatia stiintifica si probabil iti va spune si care e prognoza meteo, daca vei intreba un copil iti va spune ca e uda si putin cam batrana. Pe masura ce copilul va creste va invata sa iubeasca ploaia sau sa o deteste. Cu ploaia mereu e vorba de extreme, de vicii sau de lipsa lor. Viciul meu in acest caz e naturalist.

Pe cand ma certam cu proiectul intitulat Nora, m-am lovit de o carte, "Patterns in Ibsen's middle plays" si mi-am amintit in acest mod de bucuria de a-l regasi pe Kierkegaard, asadar daca Baudelaire era preocupat cu dandy'ul si spectatorul, Nietzsche cu supraomul, Kierkegaard era preocupat cu 3 tipuri de caractere . Primul tip descris era estetul care traieste pentru placere, care este preocupat de latura exterioara a existentei. Urmatorul este cel etic care este dedicat complet simtului datoriei , iar cel din urma aflat la stadiul cel mai inalt este cel religios.

Daca imi doresc sa fac teatru din simtul datoriei oare ma situez la nivelul etic ? Daca ma pierd la un moment dat si ma refugiez in scoica religioasa asta unde ma duce? Sincera sa fiu nu stiu. Sunt surprinsa sa vad cum pentru unii nu sunt o fasie de lut mai mult sau mai putin desavarsita ca ei ci de multe ori o fasie de nisip pe care in mod eronat au impresia ca pot calca si lasa o urma.
Asta par a-si dori toti acum, a lasa o urma. Sa fie corect sau gresit? Daca faci din teatru un motiv pentru a lasa o urma in sensul complet eronat de a ajunge cineva, de a-ti sti oamenii "numele" devii broasca din imaginarul lui E.Dickinson care isi doreste ca toata lumea sa o auda si sa o cunoasca. Ei par un caz pierdut pentru mine iar eu par un caz pierdut pentru ei.

Revenind la momentul de la care nu am plecat, de dimineata cand fugise somnul catre o alta noapte ti-am cusut numele pe buzunarul drept de la camasa, ti-am scris numele asa cum iti place si dupa am zambit multumita discutand cu cana mea de ceai. Nu stiu inca daca ti-a placut sau nu dar ti-am lasat si zambetul meu pe umarul de la camasa si o doza de empatie si chiar o lacrima pe care sa o folosesti cand esti trist, ia lacrima mea si nu le irosi pe ale tale pastreaza-le pentru micile bucurii.

Stiu ca daca privesti prin binoclul imaginatiei mele tabloul se schimba constant ca niste nori prea rapizi, se pare ca au lipsit la lectia vietii numita lene. Mi-as dori sa plec de aici si sa ma nasc inca odata, de data asta intr-un loc mai cunoscut, as vrea sa ma nasc in mine daca se poate. Sa cunosc spatiul, colturile, cifrele si un nimic sau cel mult doua. As fi mai impacata si mai linistita. As fi mai putin confuza si mi-as apartine mai mult mie. Devine obositor ca si dupa 21 de ani sa reinoiesc abonamentul la mine.
Nu as mai fi o fire atat de contradictorie. Nu as mai tanji la pulsiuni instinctuale si rezervoare de vise freudiene. M-as limita la o viata cu trei usi a mea, a familiei si a idealului.
Unde e mecanismul care imi altoieste retrairea in amintire ?

Act

In mine se scrie o carte si nu am puterea sa o opresc. Cred ca m-am hotarat sa fac teatru din acelasi motiv pentru care l-au facut si J. Grotowski sau Artaud, terapie sociala-teatru antidot, desi acest tip de teatru e accesibil numai prin actul sacrificial al actorului. Asadar am ajuns prinsa in propriul mecanism al cruzimii si al vindecarii.

Mi-e teama.

Am gasit in teatru acel loc in care pot sa zac zile in sir hranita de inconstient.Am gasit locul in care pot sa tip, am gasit locul in care pot juca fiind eu . Daca intentia oamenilor a fost de a depasi acel stadiu de incomplet prin teatru atunci din punctul meu de vedere e realizat.
Folosind sistemele de interogatie propuse atat de Stanislavski cat si de Grotowski se ajunge la lucrul cel mai important : introspectie.
Am ajuns sa imi cunosc toate buzunarele subepidermice in ultimele 4 luni involuntar, crud si absolut banal. Cuvintele trec prin emisfera cerebrala ca prin gara unui orasel de provincie care are in loc de sala de asteptare doua scanduri. Cat de mult conteaza sa iei "the sickness of society to yourself" in order to purify the community through your release(Artaud).
Revenind la aura nobila a teatrului instaurata de Grotowoski se ajunge la o singura dorinta, de a umple golurile si a depasi limitele asadar de a se ajunge la realizare.

Ma intreb chiar se ajunge la realizare? Nu se ajunge la realizare ci la mai mult sacrificiu, iar actul descoperirii din jocurile novicilor (micilor actori) ne duce inapoi la un teatru sarac, obiectele folosite in jocul teatral fiind ce ne dorim noi sa fie.
Mi-as dori sa extrag cumva exact sentimentul pe care mi-l doresc sa il transmit prin teatru dar niciodata nu voi putea, cuvintele vor fi permanent insuficiente si nici macar pregatita de un maestru precum Lecoq nu le voi putea mima prin masca.
De asta teatrul recurge la diferite masti, masti neutre -> masca neutra e defapt actorul empatic care are capacitatea de a-si asuma in viata de zi cu zi ceea ce are loc pe scena.

Mai da-mi un pahar. Din stanga i se da un pahar.

Going to black.

Punct

Esti in plus suflet drag si nu imi permit sa te tin. Asa mi-am luat adio de la suflet. L-am privat de oameni si l-am condamnat -la supravietuirea in Threepenny Opera a lui Brecht- asadar alienare. In dimineata asta am privit cu neputinta cum iesea tot sufletul prin nari sub forma unui abur dens. Nu i-am zis nimic, am tacut apoi am batut din palme de 2 ori de parca mi-as fi infipt 2 garoafe in trupul beat al agoniei.

Schimbare de cadru: doi nebuni mancand ciocolata cu viermi si simtind extaz, bucurandu-se ca sunt primii prezenti la inaugurarea magazinului " Adio,Carolline", prin absurd pentru ca nici unul nu stia cine este Carolline dar era ideal.

Schimbarea 2: ploua in mintea ei cu pisici orbi in intuneric... unde e Ea?

cinema univers
lume sub forma de scoici luminata de 2,3 licurici

Durerea

Se juca de preaplecatul. Imi placea si ma durea, dar nu rau, suficient cat sa constat cata umanitate mai am pe umarul drept. Apoi au venit si loviturile, mainile erau invinetite, pupilele dilatate, picioarele umflate. Fugea de el atunci cand putea, adica in somn in rest, in rest spera sa evolueze cumva neurostiinta si sa vina un om mic cu o insigna pe care scrie "medicul de dureri" si sa ii ia mecanismul durerii. Sa solidifice, sa faca durerea lichida, sa o vaporizeze, sa o dilateze pana ajunge in pantece, acolo unde se opreste respiratia copilului si incepe respiratia adultului.

Cum sa ii spui copilului din tine ca iti lipseste dar ca nu mai e loc in tine si pentru el? Cum sa ii zici ca carnea ta nu mai are enzimele necesare pentru a procesa conceptul de copil ? Maturitatea asta a mea nu are nume, e ca apa- incredibil de seaca si necesara-incolora,inodora,insipida si o urasc mai mult si in timp ce scriu despre ea. Imi este indispensabila si totusi as vrea sa o donez cuiva... Oricui. Dar cum nu am cunoscut pe nimeni care sa imi ceara inca o "maturitate" va continua sa mature cu mine pe strazile abisului sentimental.

Ai cunoscut oameni pe care ii detesti, fizic iti provoaca sila, psihic consideri ca simpla lor existenta in viata ta e o elucubratie dar apoi te opresti, clipesti de trei ori si constati ca mitul lui Aladin e nefunctional si nu vine un covor zburator sa te salveze . Caci exista clipa in care nonsensul e Rege. Asa a venit in viata mea omul pe care nu il pot descifra. Ar fi necesar un cutremur ca sa scuture puternic placile tectonice pe care si-a fundamentat universul imaginar. Universul sau e un univers marginal,plasat in abisul meu sentimental. Imi e sila, il reneg si cu toate astea ma misca, dar nu ma misca destul cat sa dea nastere unui cutremur.

Domnilor de vedeti femeia cu ochi negri pe aici...va rog sa ii spuneti: Doamna, traiti in secolul vitezei, e demodat sa vindeti "O maturitate"

Seri/dimineti/gol/El

Toate zilele sunt la fel spune vocea unui batran in timp ce o mana slinoasa se apropie si spune de acum imi apartii mie. Coridoarele unui spital prin care alerg bezmetica de mana cu tine, necunoscutul vietii mele si al ei. Esti ud de vopsea cafenie si ai carnea mea sub unghiile tale ascutite. Ai chipul intunecat si nu ma cunosti. Si totusi fugi cu mine prin coridoarele inguste. Liniste. Dintr-o data o ulita a unui sat uitat de lume inapoi acasa. Noi doi pe ulita si dintr-o data intr-un mic crang. Iarba vestejita si copaci infloriti. Adio, spui tu. Adio mult dorit si totusi absent. Primul sarut intrerupt de un golem. Il port aici. Iti simt mana stangace si foarte calda de parca nu ar fi a ta. Ce gand naiv, mana de imprumut, probabil e de la jumatatea ta buna. Aratatorul tau indica buza mea inferioara.Accidental o musc si totusi nu ma ranesc. Mana ta, obrazul meu, doua unitati diametral opuse, cruntul sediment al nefericilor mele.

Iti spun cum s-a infaptuit cea mai cruda crima.Tu ai preaplecat si eu am preavenit. Am asteptat atat de mult incat incepusem sa aud cum imi cresc radacinile in tabla si ciment. CU toate astea ti-a placut ... Asa s-a nascut povestea mortului cu ochii vii indragostit de ruina unei statui nepamantene.

De ce nu te intorci sa mai sorbi odata din efemerul meu, odata si pentru totdeauna?

Rainy day parade

.

Daca as scrie o carte despre tine ar incepe exact asa .

Daca as scrie una despre mine ar incepe probabil si mai banal ~

Pentru ca orice ai face tu ramai aproximativ necunoscut iar eu raman aproximativ aproximativ? Aproximativ ce ?

Intr-o iarna...frumoasa l-am cunoscut. M-a urmat in nefirescul drum spre nicaieri si i-a placut. Ii ascultam muzica pentru a nu-i afla secretul. Apoi a urmat tipatul lui, l-a costat 7 guri de aer si 2 grame de inocenta. Nu aveam ce sa ne spunem. Nu am avut niciodata, a fost intre noi doar faradelinistea si tabloul noptii. Ne-am dezgolit de mirajul realitatii pentru macabrul ideal: hai sa nu pierdem pe Noi.
In incercarea umila de a salva acest dandy, si-a gasit salvarea intr-un alt chip, mai luminos si mai usor de modelat, adaptat perfect mainilor sale.

Inca ma mai gandesc la el si incerc sa recladesc fragilitatea clipelor de atunci... O...dar e atat de gresit. Imi amintesc cand eram inca mica visam ca oamenii care se potrivesc cu noi sunt nascuti din combustia interioara a norilor care atarna din cer ca liliacul proaspat inflorit. Credeam ca nu vom pierde niciodata semnalul emis de preafrumosul din jurul nostru, ca vom vorbi mereu despre fericire si despre cum alearga literele desculte prin noapte si se plimba cu un avion de hartie.

Pana si lumea de Nicaieri a disparut.

O caut in infinitul de sus...acolo unde oaspetii tin mereu
parada ploii.

Tatalui meu

Tata,

Nu am scris niciodata despre tine pentru ca niciodata limba nu mi-a parut destul de bogata si curata pentru a vorbi despre tine. Pentru ca stiu ca tu mi-ai da si painea ta de toate zilele, tu mi-ai da si nimicul zilelor reci si fericirile zilelor calde .
Faptul ca fiecare noi are un erou nu e nicidecum o elucubratie, ci motivul pentru care zambesc cand se joaca ploaia la geam si arunca un nor negru peste zambetul molatec al soarelui . Tu esti eroul meu, singurul om indeajuns de puternic cat sa ma poarte pe umeri fara ca nimeni sa nu il vada cum ma ridica cu forta profetica a unui Muhammed.
Pentru ca ai curajul sa infrunti faptul ca nu sunt ideala, dar sunt ideala in ochii tai si asta e de ajuns.
Pentru ca m-ai rupt din tine si mi-ai dat o gura din apa ta atunci cand izvoarele sperantei secasera in mine.
Pentru ca esti singurul om care nu asteapta nimic de la mine, doar sa fiu fericita.

Pentru ca nu am cuvinte sa iti multumesc cand iti aud vocea ca esti cu mine oriunde as fi, pentru ca esti donatorul meu de vise .
Pentru ca nu ai renuntat sa speri cand toti si-au pierdut speranta si au uneltit impotriva ta ca si cum ai fi inamicul intregii umanitati.

Ai fost si vei fi mereu bunul meu tata si un om minunat si pentru ca ma vezi ca pe o recompensa a muncii tale , cand uneori nu sunt decat un ghem de pacate si nocivitate care destrama ani de munca .
Pentru ca ai avut forta sa elimini ideea sfarsitului apocaliptic atunci cand sufletele pareau oricum numai nemuritoare nu.

Asa arata oamenii ca tine, au umerii lati pentru ca poarta lumea pe ei.
Ti-am zis vreodata cat de frumosi sunt oamenii cand devin stralucitoare corabii in larg?
Tata, noi-"vom străluci mereu printre oameni
ca două lampioane colorate
unul puţin mai înalt până la soare
altul puţin mai tăcut până la lună"

Mâinele zilei de ieri-Noi şi Ploaia-Elucubraţii şi Fascinaţie

Întotdeauna am ştiut că iubiriile câştigate la loteriile cereşti nu sunt de păstrat, nu am ştiut să le păstrez . Mi-erau dragi , le ţineam în locuri speciale , când în torace, când în epiderma flămândă de sinestezii . Când te-am văzut erai un val teribil de ierburi curgătoare în sus şi în jos , pârâu de lampioane din care ieşeau dospite lumini pe trupul meu.
Niciodată nu ţi-am zis cât de stângace ma simt când eşti în preajmă. Niciodată nu ţi-am zis exact de ce fug de oameni şi cum în cicatricile mele dorm abisurile lui Nietzsche şi răul suprem.
Sunt pe o margine(da, la capătul Lumii)

şi oricât aş încerca să văd în tot acest gol puţină umanitate nu mai este, Am zile când nu simt nimic , ai auzit bine, nu simt absolut nimic . Nu simt foamea, setea , dorul , gustul amar al loviturilor şi juliturilor de când eram mică, nu simt frigul lipsei vocii tale care ma îmbracă în ecoul unui Eden mai mic şi mai intim. Atunci îmi aminteşti de parcă ai fi un Do prins în suviţele mele încărcate de năvala mâinilor tale bezmetice şi albe. Albul tău ar dizolva dizarmoniile care mi s-au infipt în tenebrele minţii răvăşite de prea multă cafea.
O piesa spunea “sometimes goodbye is a second chance”, dar atunci când ai un singur vals ? Când ai un singur pas de mers pe bârna Supraomului? Când ai un singur ochi văzător şi altul cusut cu atâtea răni şi lipsuri ?
Nu cred că omul cu un singur pas poate cumpăra de alimentara îngerească un altul, nu că nu ar exista, nu că nu şi-ar permite financiar ci din egoism . Sunt complet egoistă pentru am căutat prea mult conceptul găsitului negăsit din oameni, am explorat şi m-am abandonat în misterul focului thanatic şi nu a fost plăcut, a fost dureros şi crud.
Fii tu următorul meu pas

, ajută-mă să învăţ să merg iar pe cele două picioare, ajută-mă să uit de umilitoarele aripi de grifon tăiate cu foarfeca chirurgicală a mamei din cauza rebeliunilor mele, ajută-mă să uit de sforile cu care mi-am legat demult gândurile ca să nu mai fugă în depărtările unui altcineva, ajută-mă sa redeschid compartimentul unui “Mâine” cu forţa unui sărut de Duminică udat de stropii săraţi ai ploii verii Noastre.

Din cand in cand era Marti

Iubitul meu de nicaieri cu trup de nicotina ,

Femeile isi aleg in general barbati frumosi , inalti , cu trupuri atletice . Mie intotdeauna mi-au placut cei cu trup de nicotina si cu fantani de fum izvorand din toracele lor cand clipesc .
Dar oricat de tentanta ar fi reluarea exercitiului de nesupunere cana mea de cafea insista in modul lui Rene Magritte ca nu este o cana de cafea ci un simplu simbol . De-ai vedea ce virgule mi-au crescut in par si cate ~ si : am in iris ..M-ai face nebuna si am dansa ca atunci ...Ai uitat ? De cand scrie in legislatia barbatilor aproximativ imaginari ca au dreptul sa uite ? Mai precis sa se uite ! Tu esti imaginar , prin urmare esti condamnat sa traiesti in intimitatea paginilor legislatiei .

Retrospectiva:

Cuvintele noastre erau risipite intr-o cana bantuita de entropie , avariile unei spiritualitati dizolvate in stereeotipie masurand in metri patrati sau cubi teoria nimicului .
Inainte sa te cunosc pe tine veneam de Nicaieri si eram Nimeni . Partea buna e ca si tu veneai de Nicaieri si erai tot Nimeni .
Cand ai plecat dorurile mele au ajuns sa se avarieze si sa ramana in urma doar rasina unui hybris limitat.
Sunt 143 de zile ,205920 de minute si nici o balanta care sa indice vreo urma de vindecare . Dar atunci cand chemi vindecarea ea se pierde in Atlantida si eu raman reprezentanta fetitei cu ochii de apa si cenusa in par care la prima intalnire cu realitatea s-a lovit de pometii ei si a inceput sa rada ( ca sa se vindece mai repede rana ).

Revenind:

Nu traiesc niciodata mai mult decat trebuie , fac economie cand vine vorba de respiratii si fug atunci cand risc sa devin un tabloul agatat de peretii mintii cuiva.
Permanent am incercat sa reconstruiesc din ramasitele lui ieri un azi care sa stie sa mearga bine pe cele doua picioare si niciodata nu am reusit . Acelasi actor inadaptat cu copite care se chinuie sa mearga inainte , pentru ca inainte e mereu dureros. A merge inainte e ca si cum ai merge odata pentru totdeauna desi ipocrizia situatiei sta in faptul ca fiecare om poarta o ancora cu el , chit ca ancora e un om sau lumina tremuranda a unei lumanari care nu demult purta pe ea credinta.

Lumini boeme cumparam !

Parca totusi ar fi fost mai util un dandy imaginar cu lumini in ochi si trup de caramizi.Ar marca reconstructia sa permanenta , vreau sa zic , macar ar fi vizibila . Vrei ceva nou ? ia si tu o caramida ! Il faci ori mai patrat , ori mai cubic si ii dai suflet numai cat sa ii ajunga .
Barbat caramida care se dezbraca inutil de pielea lui ...Barbat cu crapaturi care acopera stancile cu marginile sale , spectacol induiosator cu umbre rosii.

Inutil

Durere
Rabdare
Pasiune
Mila
Rutina
Banalizare
Intuneric rosu si pisici orbi

Nu...nici vorba , trupul meu nu s-a nascut odata cu tine . Nu ... noi nu avem loc sa ne inghesuim intr-o singura zi sa tragem jaluzelele si sa aspiram la tandrete . Tandretea nu a existat nicicand . Nu lumea nu sta in loc pentru noi si nici noi nu am stat nicicand in loc pentru ea .
Nici un gest de salvare , atunci cand trupul trecutului iti va tremura firav in palme . Uita , iarta si opreste-te,deseneaza-ma si sterge tot ce e mai bun , lasa-mi doar gandul ,fumul si sexul si hai sa privim la luna ca pentru ultima oara , sa ne certam si sa profitam de rotunjimile ei.
Seara asta e mai trista cand nu sta cocotata pe umerii tai iar azi totul se opreste aici . Definitiv.Categoric .
Ai auzit de moartea femeii in mine ? I-am dat o coala si un desen , a desenat o fereastra ..Cea din mine care vroia sa se arunce, s-a aruncat.

IN mine inca mai traieste copilul mic cu gheare de grifon , din cand in cand mai apasa cu gheara lui scarboasa pe carnea mea si ma sluteste . Dar tu nu ai vazut-o. Copilul murdar cu gheare de grifon se naste numai cand incaperile trupului tau erau fosforescente si reci.Copilul mic si negru imita cate un mort pe care il mai vede in vis si se stramba in toracele meu . Mereu isi serbeaza ziua cu cate un batranel pierdut prin cripta unei sticle de vodka .
Copilul murdar nu pleaca niciodata fara carnea mea intre unghiile sale . Apoi fuge si calca pe ape nevazute , imi poarta numele si il zice mortilor de pe strazi la intamplare . Ultimul lui prieten erai tu . Cand va vedeati mancati din viata pe saturate si stateati desculti in carnea mea , nemiscati si calzi privind prin fereastra intamplarile neintamplate si taind la intamplare din cresterea mea . Am crescut in R si I , intuneric rosu a fost mereu , din cauza voastra am crescut stramb si gresit si mi-a placut.

Ai sa uiti , ai sa te grabesti si nu ai sa mai ingrijesti semnul numelui meu . Voi rugini in tine , nu te ingrijora rugina nu va decupa nimic din tine , poate doar semnul inserarilor noastre.
Intre noi e un munte de rugina , prin care trece un tren , iar vatmanul purta un nume solemn de mefistofel

O briza jignitoare

Ce caut eu in viata mea ? Ce cauti tu in luna mai ? Am gasit urma pasilor tai acum mult timp pe plaja mintii mele . Nu stiam ce cautai atunci , nu stiu ce cauti acum prin cutiile goale ale imaginatiei mele .

Isi purta umilinta cu o distinctie aparte
Nimeni nu ar fi banuit ca nu si-a inlocuit corzile in 20 de ani.
Nu o facuse si nici nu intentiona sa faca.
Esti dezacordata i-ar fi spus cand o vedea dezgolindu-si noaptea de pe trup .O sa vina o zi in care nu vei mai trai in un anotimp ci intr-o ploaie permanenta , va veni ziua in care te vei bloca si te vei ascunde in cutia cu nasturi de pe soba cautand raspunsuri fara legatura cu intrebarea de la care plecasei.
In aplauzele multimii orice planta pamanteana si-ar dori sa isi infinga radacinile in edenul provizoriu al unui Cineva .

Ii placea sa rada si sa spuna ca atunci cand se face mare va fi alchimist. In fond cine sa nu isi doreasca sa studieze alchimia lacrimii.
Ai dreptate , "acum ,asta sunt: o anomalie!
-o jumatate de om !
Din dimineata aceea, m-am scindat fara leac.
Sunt si nu sunt.
O jumatate din mine-i minciuna;
Partea care nu se mai vede
e cea adevarata.
(Jumatate de om , Ovidia Babu)

Sunt sadica din cand in cand dorul de uman are un gust de sange atat de bun , si plansul cel mai umil se varsa in sangele tau sub forma unui Nil mai nobil .
Iarta-ma obscuritatea , iarta-mi neintelesul , eu nu m-am nascut aici , sufletul meu s-a nascut ghemuit sub umbrela de ploaie a unui om prea grabit , care vorbea prea mult prea la imperfect ..

Inca sunt convinsa ca Dumnezeu a cheltuit prea multe celule ... Sunt zile in care te simti ca o cheltuiala genetica inutila in care isi doresti sa vina cineva si sa iti dea rezolvarea ta matematica pe o foaie , stearsa , reorganizata .
Nu , aici nu ma cunosti , aici foaie e a ei . Aici coala , aici hartia e refugiul unui eu masochist care pastreaza mereu distanta regulamentara fata de cuvintele indragostite si se rezuma la taceri ..
Mi-am imprimitat toate tacerile pe perna ta , ca o pata , ca o arsura pe creier.

Secretul ? Nimic nu e aici- Ma pipai si nu ma gasesc
-cand nu exist sunt perfecta-"Nora Iuga"

Ruina

Trunchiul tau din spini s-a altoit pe realitatea mea din petale cenusii de ceata . Ai ramas aceeasi pata morbida pe care am cunoscut-o intr-o intersectie aglomerata . Purtai incaltari grele si purtai pe umarul drept zambetul meu trecator si pe umarul stang refuzul si fuga .
Te-am inteles si eu as fugi . Si eu as fi la fel de speriata ca tine daca ar veni o umbra , s-ar transforma intr-un verb incandescent si mi s-ar lipi de suflet .
Cu ce drept ? As trai in ilegalitate recunosc , mi-as asuma dreptul de a ma gandi liber si curat la tine zilnic chiar daca asta ar desfinta orice alte drepturi pe care le am .
In lumea ta in care totul e redus la materialitate , sperantele sunt pietre iar o femeie indragostita trebuie sa se roage sa fie iazul in care arunci pietrele si pui dorinte ...

Orice barbat cauta femei care ii semene fericirea la poarta gandurilor sale , eu ti-am semanat mereu cenusa , mereu ti-am adus ramasitele focului pe care il aprind zilnic la aceeasi ora. Inchid ochii dar tu ti-ai pus o pluta de luni bune pe iazul meu si nu vrei sa pleci de acolo . Absenta ta nu vrea sa plece de langa desi o alung cu tot focul si cu tot fumul . I-am innegrit lemnul si cu toate astea gustul absentei tale nu e negru .

Singurul poem de dragoste a fost : "Iti mai aduci aminte cand te jucai de-a Apocalipsa cu mine ? Cand imi numarai zilele/si asa putine / pe bile care nu aduceau niciodata norocul ?
E straniu dar s-a nascut omul care numara ceata si sangeriul zorilor mele . S-a nascut omul care mi-a zambit pentru ca i-am semanat cenusa la poarta in intunericul lui Decembrie.

De atunci pana acum ma tot gandesc, ca am sa-ti apar intr-un vis pe care dimineata in tine il sapa . Miniscula parte a lumii , femeie inutila care sta spanzurata cu coatele pe singura stea a Siberiei tale.

Orez cu lapte in Praterstrasse

Trăiam între iad şi rai la propriu ,
eram supli , nervoşi , ne tăceam
cu o mătăsoasă duioşie unul pe altul ,
ne ştergeam coşmarurile,
ne făceam paturile , ghetele,
ne dam pe gheaţa ei de viaţă.

Uneori observam realitatea.

Atunci,ceva se ghemuia
în colţul cel mai umbros al casei
şi începea să ne scâncească la piept.

Era un pui de realitate, ca şi noi.

Singur şi trist, şoptea printre lacrimi.
Luaţi-mă şi pe mine între rai si iad !
Băltoaca asta în care trăiesc m-a obosit.
Nu-mi mai pot manca nici măcar orezul cu lapte,
nu mai are gust de atâtea gunoaie pişate,
de atâtea cuvinte îngâmfate şi reci.

Ce să faci cu un pui de realitate
care-ţi scânceşte la piept ?
L-am luat cu noi între rai şi iad.

Pare mai vesel de atunci
sau , oricum , mai echilibrat.
işi mănâncă pofticios orezul cu lapte
si , lucru rar la un pui de realitate,
visează cu ochii deschişi
şi se prăpădeşte de râs.

E molipsitor.

I have seen ...the sunset

Eu am vazut apusul si nu mai e nimic de facut.

Nu ma simt foarte bine azi. Parca nu imi ajunge carnea sa exprim ce vor semnele de punctuatie de pe cutia toracica. Ma bantuia zilele trecute imaginea omului cu varsta care tindea spre infinit si pleoapele ce mereu priveau spre cer . Mersul lui lacom si sagetile iesindu-i de sub muschii fetei tradau un om pe care il cunoscusem acum 8 ani . Iti vine sa crezi bunicule ca au trecut 8 ani ?
Unde e moaca ingereasca de 6 ani cocotata chiar de tine in cires ? Ai grija "tataie" aseaza-te bine sau de nu , iti vor creste aripi din frunza si iar ma cearta "maica-ta" . Aripi de frunze am avut 12 ani si am reusit sa plutesc cu ele la fel de bine ca si cum as fi avut unele autentice . Uite ce fata ! Seamana cu "bunica-su" la aripa stanga si la profunzime , tarie nu prea are ea .
Nu intelegeam pe atunci de ce nu aveam tarie , adica imi juleam genunchii constant si incepusem sa renunt la plans , plansul devenise revolta , mi se parea firesc sa am acelasi spirit combativ ca si bunicul meu .

De ai sti bunicule de amorurile mele , ai rade cand mi-ai vedea viata sentimentala atarnata pe franghia de stors versuri a Marianei Marin cand uneori imi amintesc ca : " m-am tarat cu greu catre el , i-am slefuit fiecare secunda de iad . am fost partea buna a lucrurilor si a intamplarilor pana la el ." Ai rade apoi oare ? Ai rade stiind ca " aidoma unei cutii goale de conserva/ravnesc alunecarea in gunioul de la etajul 5 sau o zmeura din Edenul pierdut".
Ai rade ascultandu-mi versurile despre finalitate si niciodata despre inceput ? Ai gasi tu gunoaiele in care mi-am lepadat aripa ingereasca?
In fiecare zi cand ma duc sa imi intampin destinul iau clasica punga cu dulciuri si nuielusa din cuier , poate de data asta o sa il implor sa danseze cu viata mea pe scena potrivita intr-un eden provizoriu pe strada Sperantei.
Am sa implor , am sa cad in genunchi si am sa imi fac un "nume" ca fiind prima femeie care intra in istorie pentru automutilare , automutilare ingereasca .

Nici macar poezia nu ma mai cauta bunicule . Nici ea nu imi mai lasa sticla cu lapte in fata usii ...Ei , nici vorba despre biscuitii in forma de stea . Au murit stelele perisabile odata cu tine bunicule , stelele sunt acum osoase si se prezinta la usa de fiecare data ca niste militari aspri goliti de toate minutele plangerilor mele.
Am inceput sa nu ma mai gasesc ...Da , ma pierd ...ei si ?
La ultima incercare a comandamentului artistic am sa dau din brate , frunzele din aripi vor deveni subit crengi , crengile tulpina si tulpina radacina . Asa se moare .Asa mor "actorii" prin inradacinare ...
Bunicule asa apar copacii ...toamna.
Eu am sa te mint , totul e o inventie , dar e noul meu organ -lipsa stapanarii de sine.

Încredere

N-am incredere în mama.
A intrat în viaţa mea fără să ştiu şi
Va pleca fără să ştiu.
Viaţa ta are nevoie de mâini puternice
Nu de trădări brutale , mi-a spus
O să vă certaţi de la bani
O să faceţi copii care vor suferi
O să divorţati pentru nepotrivire de caracter
Ai cunoscut doar bărbaţi care pleacă
Nici unul nu şi-a pus pentru tine sufletul de duminică
Nici unul n-a fost de partea ta
Bărbaţii !
Bărbaţii sunt un şir de chirurgi în săli de aşteptare răcoroase
Cu fundulari vii
Numai cine moare de multe ori ştie să trăiasca odata , i-am spus
Mă dau în vânt după oamenii care suferă
Da,ştiu , sunt un spectacol înduioşător
Am destinul unui port aproape de mare
Prietenii se duc dracu'
Casele se duc dracu'
Viaţa mea se duce dracu'...
Ei şi ?
Nu mă cunoşti îndeajuns , i-am spus
Adevărul ?!
Va ramâne între noi
Toate vor sfârşi în vre-un fel.

Adio

Ochii mei nu au imaginea cerului si nici imaginea drumurilor tale orfice prin infern . Nu am fost nicicand cea pe care o salvai de la damnare , flacari sau pacat . Nu am fost gandul bun cu care adormeai pe pleoape. Am fost o simpla pereche de brate inerte care nu au putut sa iti ofere nici macar un vals de adio demn. Am fost punctul negru care a sarit de pe foaie fix pe mainile tale , cu cerneala din mine ai scris despre toate povestile de dragoste , ca in povestirea lui Margueritte Yourcenar ...povestea barbatului orb care nu a uitat femeile vietii sale exceptand pe cea care l-a iubit . Nu voi fi acolo sa-ti acopar ochii cu frunze de ceai cand vei cadea inevitabil intr-o plasa de ceata . O sa imi lipseasca cum imi stateai pe omoplati ca o pereche de aripi fluide si inconsistente , cum palpaiai ca primele raze anemice ale unui decembrie ingropat in Siberia de jos .
Inevitabil cu totii ne lovim de comete si ajungem prematur in carje , in niste carje din flori pe care nu le pot sesiza decat instantele divine .
Cred ca o sa te caut in pozele vechi ucise de nu stiu ce incendiu , poze cu chitaristi cu degetele spanzurate de timp.
Nu am sa te gasesc ai plecat inainte de a fi aici , draga mea corabie care pluteste in largul acvariului meu de sex si de fum.

Corabie falsa de scoici lipite cu hohote de ras si durere muta.

Cele doua stanci

Am F
Old stone,
Am F
Ten thousand years and you're still on your own.
Am
Don't you love,
F E
But you love it that way.

Sunt inca aici unde m-ai lasat . In Martie al tau , in micul martie interior . Sunt inca aici , eu sunt nisipul ce se scurge din clepsidra ta. Dar tinand clepsidra pe masa ai lovit timpul in membrana de sticla si timpul a cazut si s-a spart.
S-a spart timpul , unde vrei sa mai fim ? In ce secunde,minute,ore , saptamani,zile , ani ...In ce sa ne mai masuram noi ? In ce dimineti sa ne mai bem cafeaua ? Cum sa iti mai misti degetele prin parul meu si sa nu iti ramana amprentele ? Cum sa mai dilatam aerul cand stam in aceeasi camera?
Cum sa mai fim?

Finalurile NU sunt inceputuri . Finalurile sunt formate din licurici care nu mai palpaie , fluturi prinsi in borcane si declarati invalizi la spitalul de sticla , din oameni lasandu-si trupul si eternizandu-se in afara timpului . Ai o eternitate si o zi sa privesti prin acvariul mintii mele, iti las mostenire toata dragostea universurilor noastre paralele , iti las amintirea omului care nu poate fi miscat si schimbat . Doua stanci nu sunt capabile de iubire reciproca. Una din ele va fi intotdeauna mai aproape de valuri si se va face din ce in ce mai mica si nesimnificativa. Una din ele intotdeauna va ramane in picioare , pentru una din ele apele vor fi frumoase si calme , pentru una din ele apele vor fi sub semnul unui Poseidon bland ...iar pentru cealalta apele vor fi toxice , vor dezgusta , vor aduce pe corpul de stanca mereu deseuri si mereu va fi un Kraken alaturi care sa priveasca razand cum se deterioreaza.

Doua stanci nu pot fi niciodata fericite ,poate o zi , o luna , cel mult doua luni si doua stanci nu vor avea niciodata mai mult decat un sfert de suflet primit de prin cine stie donatii . Cele doua stanci vor avea sentimente cumparate la negru si sigur una va ceda si va face pactul Faustian.
Dar bucatile stancii din care am fost facuta vor pluti mereu catre mainile tale incapabile sa ma stranga langa trunchiul tau , vor forma un cerc si cine stie prin ce magie regula cercului le va tine acolo...si pentru tine vor fi mereu mult prea putin niste amarate de bucatele de stanca gri si un licurici pe care il inteapa miocardul de cate ori uiti de povestea cu stancile...

Aceasta e povestea celor doua stanci...sau a unei stanci si a unor bucatele ce ieseau din apa numai noaptea cand stanca cealalta dormea ...pentru ca bucatelele erau acele umbre ce aminteau de neajunsul de a se fi nascut.

Un suflet aproape trup , un trup aproape suflet

slip into your skin and spend the night
and get out mine
walking the streets in dark
where lamps are the sunshine for the trees
everybody needs somebody
to hold them down
when your feet are leaving the ground

Be the blanket for my bones

Iarta-ma pentru ce o sa scriu . Te-am rasfoit dimineata(diminetile mele goale-eu si cana de cafea ) cand m-am trezit imbracata in pielea ta ... In mainile tale aspre de culoarea spicelor coapte de grau si cu trupul mirosind a prajitura cu vanilie ... Asta nu e trupul meu , ce nebunie , cred ca ti-l cauti haotic pe strazi strigand ca omul care ascutea cutite : " Mi-a vazut cineva trupul , ofer recompensa" .
Dar tu erai in interiorul meu ca intr-un vehicul necunoscut , vehicul fara compartimente si margini si totusi redus la o singura persoana . Interiorul in care locuiai acum parea corpul stramt al unei vioare , o vioara necunoscuta , fara marca, fara nume si purtand in ea sunetul unei linisti primordiale .

Stiu cum s-a intamplat totul . Cand mi-ai prins mana in a ta ... ai imbratisat tot necunoscutul din mine , ai vazut tasnind lumi imaginare din ochii mei si le-ai pus pe foaie . Ai vazut cum din mainile mele cresteau niste flori mai rosii decat dimineata sangeroasa in care ne-am vazut neputinta in fata lumii .
Erai asa frumos ! Asa frumos cu ochii tai mari si mainile tale , aripi , in care tineai universul strans de la stanga la dreapta . De ce nu m-ai ascultat ?
Eu am fugit cu pielea unui barbat, am fugit cu pielea Ta ...Te-am dezgolit odata pentru totdeauna si tu ...Tu,dragule, ai apucat grabit ce ai putut...aveai doua maini stangi...dreapta ta , a devenit stangace de prea mult suflet .

Tu ai ras , aproape ti-a scapat in aerul rece al siberiei mele un "te iubesc"...Tu stiai ca eu sunt iubirea din tara de jos ? Iubirea telurica ? Nici vehicul mistic , nici altceva.Ti-am zis , sunt pura platitudine apolinica nu elan , nici betie dionisiaca.
Tu ai inceput sa razi , iar , strigand de nebun : "stimata luna si stele , vedeti fiinta aceasta de langa mine ? E nebuna ! Pentru cei care cauta inaltimi si iubiri genuine sunati la departamentul cu clientii din rai.Leave a message after the beep".

Peste 2 luni si doua dimineti o sa iti cauti iar trupul ziua , pentru ca noi ne-am nascut noaptea si de atunci e intuneric in mine . In mine e intuneric , tu ai doua maini stangi si noi plutim in afara corpurilor noaste .
Se vor scrie povesti despre femeia fara trup imbracata in pielea ta de fum , frig si ceata si despre barbatul cu un suflet din intuneric in care zburdau fluturi multicolori care purtau numele anotimpurilor in care am locuit noi.

Vor trece ani si inca iti vei cauta pielea...Pielea ta e cheia evaziunii din real .

Ai grija de interiorul meu.
Cu drag,
haina ta,
trupul.

The way to nottingham - blindness

Daca tu tii neaparat sa fii o imparatie , te declar cu acte cu tot , o venerabila imparatie . O imparatie de nuante , culori , firicele de curcubeu , plase de fluturi multicolori ce curg pe oasele fruntii tale , cuisoare din tepi de arici , furnici si cateva lampioane colorate.
Arhitectura ta va ramane simpla .

Imi placeai si om . Mergeam cu pasii tai , respiram aerul tau , mainile mele stiau toate texturile pe care le stiai tu , pana cand, pana cand ...ochii mei vedeau trupuri confuze , ochii mei vedeau prin ochii tai ca printr-un acvariu , ochii tai proiectau trasaturi imaginare , laturi imaginare , nu femeie cerc , femeie triunghi , femeie tripartita , femeie care sa vrea , sa stie si sa nu astepte .

Sunt zile in care ma cauti , sunt zile in care ai vrea sa te ghideze respiratia mea , sunt zile atat de reci in care ti-ai dori sa fii un balon si sa fii purtat departe de aburul iesind brav din buzele mele sudate trainic .
Sunt zile in care te pierzi si te rascolesti si faci ordine prin sertarele , coridoarele tale . Mai iei cate un suflet de pe cuier , mai stergi o privire , mai pui in sertarul cu pilule un zambet al zilei de ieri , dar totul e temporar .

Te mint ...te mint cu desarsire . Noi nu traim in afara timpului . Traim in incercarea naiva de a trai in afara timpului . O idealitate vida , o cana cu ceai cu rom ,scrumul tau si cenusa mea.

Ai auzit de povestea cu scrumul si cenusa ? Nu ? Nu-i nimic iti voi spune eu . Intr-un univers mic, gri , abscons , x1(cenusa) intalneste pe x2(scrum) , poarta o discutie banala , despre cum e vremea gri , cum sunt oamenii gri , casele gri , muraturile gri , piticii de pe gaura cheii gri , ingerii din talpi(tot gri ) si realizeaza ca ii leaga ceva deosebit (de gri).

Mi-as dori sa fiu papucareasca la papucaria ingerilor , sa iti las un inger in talpi macar cat esti acasa .
Incep sa imi pierd rabdarea , de parca as suferi de un mare handicap , eu sunt acel baston pentru orbi care si-a pierdut rabdarea...cu sine.

malconcio cuore

L`amore è un castigo.
Siamo stati puniti
di non aver saputo
restare da soli

Marguerite Yourcenar


Din coma spirituala nu te trezesti niciodata , asta mi-ai spus cand eram copil cu limbajul tau usor rudimentar . Cand eram mici invatasem amandoi jocurile cu pestii cu fesuri si castelele din cuvinte ... Eram atat de mici incat stateam amandoi in bratele marii si totul era betie ludica.

Dar tu ai plecat si eu tot continuam sa fac semne pe autostrada din tine si nici o masina nu oprea niciodata , mai tarziu am aflat ca ii platisei pe toti numai sa nu ma aduca inapoi . Erai de parere ca totul se cumpara . Dupa cateva luni probabil o sa aflu ca ai vandut amintirile si cutia crapata in care le tineai .

Invata-ma sa cant inca odata ... Mai poti ? Mai poti cultiva cateva acorduri in scoarta mea ?
Asadar sunt sterila , asadar nu exista un drum pe care sa te poti intoarce , intotdeauna drumurile au mers spre tine si acum ...

I know it's great to be holy but isn't it lonely ? Vorbeam zilele trecute cu un prieten despre interiorul uman , ce este straniu e ca am ajuns la aceeasi concluzie .
Ce frumos ar fii ca interiorul uman sa fie facut din corzi , corzi multicolore . Am devenii cu totii oameni talentati si am stii sa cantam la un instrument ciudat , al carui pret nu il stie nimeni si sa cantam la acest instrument chit ca nu il avem mereu la indemana .

De doua zile nu ma opresc din ascultat Yann Tiersen si de doua zile pocalul imaginatiei este gol . De doua zile am piedut cheia spre tine .Hai schimba-ma , schimba-ma pana cand ma faci din rosu tot rosu si din alb tot alb , ia-mi acordurile de pe coaste si alcatuieste din mine un pian cat mai sangeros , un pian de purpura peste se astern mainile tale de marmura.
Sparge tot lutul din mine , ca nu exista tot ce vedeai tu in mine .

Cand ajunsese acasa toate luminiile erau stinse . Era doar o lumanare rosie pe masa , ea cu o tigara in mana si un pahar de vodka . Purta o rochie verde , patata si rupta . De ce ai stins toate luminile ? Ce e cu tine in tot acest intuneric ?
-M-am gandit sa fac economie , sa sting toate luminiile in mine , pentru ca in definitiv sunt ieftina si rece , lumina imi face rau .
El nu intelegea , credea ca ea acceptase situatia , ca se multumea sa fie impreuna separat , credea ca nu ii era sila de toata situatia. Credea ca il iubeste cand il detesta si se detesta pe ea ca nu pusese capat dinainte sa inceapa totul . El credea ca ii umple singuratatea , dar ceea ce era claritate cand era singura devenea obscur cand venea el .

Iar miroseau peretii a el si becul imprastia lumina ochilor sai stranii de scortisoara . Din perdele nu mai ieseau molii ci fluturi iar in buzunarul de la piept se adapostise un licurici adormit .
A fost minunat , tot ce s-a petrecut cu acel licurici , avea un zambet de eu nu ma mut niciodata de aici , avea o caldura de sambata dimineata pe aripi si kriptonita pe epiderma .
Au fost tare fericiti , intr-o zi ,pe cand ea dormea , o lumina de primavara l-a stropit pe aripi ...i s-a parut atat de calda incat i-a lasat bucatitile de kriptonita pe perna si a plecat .
Unde ?
In lumina .
Iar drumul catre soare era un drum fara intoarcere.

In 2011 the sky was RED

Asta e luna singuratatilor noastre . E luna in care admit ca traim intr-un azil al fericirii si suntem multumiti . Ma bucur cand esti aproape , dar tot mai fascinant e departele tau si pentru ai realizat asta iti multumesc .
De ce esti trista ?
Nu sunt trista deloc .
Dar plangi ...
Doar cu ochiul stang.
Totusi plangi .
E un plans doar pe jumatate .
Plans la buzunar cumparam ! Plans la buzunarrrrr !
Am strans plansul asta la buzunar pentru tine . Atata timp cat el nu se usuca din buzunarul asta exista ceva care nu poate fi transformat in sila si este conservat in forma sa genuina , e pur .

Nu mai locuiesc in tine , devenise inghesuit de cand s-a mutat si ea . Am lasat mobila totusi , vreau sa se bucure in intregime de tine .
Cand te-am intrebat ce culori iti plac ... speram sa zici ca iti plac culorile din mine chit ca nu am resursele necesare pentru a produce un curcubeu .
As fi vrut ca felul tau preferat de mancare sa fie cuvintele pe care nu le spun si cu toate acestea le vezi si le traiesti uitand sa mai respiri.

Din ce e facuta inima mea ? Metale nepretioase , ultima oara era ceva fier la mijloc , nu glumeam cand ti-am zis sa ma ascunzi de necunoscutii care tipa "fiare vechi , fiare vechi luam" ...pe mine ma cauta .
Ma vor lua de langa tine , ma vor arunca intr-un mormam , ma vor vinde la un pret de nimic si voi fi doar o marfa de duzina .
Barbatilor nu le plac femeile cu termenul de garantie depasit , asta spus frumos , dar barbatii isi doresc sa posede materie pe care o pot inspira , nu expira .

Stai ! Te-am prins , nu misca ! Ce ai pe umar ? Zambetul meu ? Acolo era asadar..ei bine trimite-l acasa e deja 4 dimineata si am obosit asteptandu-l ..
Intoarce-te si ia-ma in brate . Ia cheia asta iti apartine . E cheia gandurilor tale , e cheia catre femeia de prisos ce am devenit .. stii prea bine ca e cheia de la turn .
Nu pot exista in modul asta , e un mod impus , ochelarii de cal la putere , privesc doar in fata catre tine , iti vad doar chipul si sunt legata pret de o noapte de un eu transcendental.

Niciodata nu vei sti ca Eu , nu mai gasesc nici un Eu dimineata.
Pentru ca lipsa existentei noastre e nostagia eului.
Ca si cum toti fluturii din lume ar fi fost pusi la zid si impuscati ;
Ca si cum am sti ca a murit ingrijitorul soarelui.

Give me a pair of blue suede shoes and i'll be walking all over your inside moonlight.
Your lover just signed out of your heartbook .

There ain't a four-letter-word that can say how I feel about you

Iubitul meu de jumatate prea tarziu,

Ai fi surprins sa vezi ce minuni fac pilule . Ai fi surprins ce minuni fac 500 ml de cafea dimineata . M-a intrebat cea mai draga femeie din viata mea daca pot sa mai duc totul , actoria , viata sentimentala si familiala , daca se poate respirand .
E sambata , te-am cautat mai devreme . Am vrut sa iti povestesc ca tu esti ianuarie pentru mine . Am vrut sa iti arat ca sunt mai mult decat un simplu copac asa ca mi-am tras cuminte radacinile din pamant si m-am dus la acel lac de pe dealul fericilor noastre si le-am spalat cu grija.
Apoi am alergat catre tine , oamenii radeau vazand cum ma impiedic periodic , copacii nu prea stiu sa mearga , nici nu am inteles ce era cu toate semnele de circulatie si cu toti cainii ce se apropiau cam mult de tulpina mea si ar fi ridicat piciorul daca nu s-ar fi simtit mangaiati pe crestet de crengile mele.
Nu prea inteleg nici ce e cu agitatia , in schimb imi plac femeile pe tocuri sunt si ele un fel de copaci ca mine invatand sa mearga .
Apoi am aflat altceva , am aflat de alergat si am inceput sa alerg sa te caut prin spatele caselor , prin geamuri , pe sub geamuri , in spatele stalpilor si carucioarelor cu copii ..
Te-am cautat in spatele podurilor mizere si in lacurile verzi,albastri si rosii , te-am cautat in nisip , namol si in ochii fiecarui om frumos .

Ati vazut cumva un om luminos si cu fruntea lata ? Arata cam asa si le descriam fiecare alunita a ta ,zambetul ,mainile , fiecare suvita de par.
Dupa zeci de incercari cineva mi-a zis ca nu se poate , ca nu il pot cauta pe acela , pe omul singuratatilor , omul fascinant in singuratatile sale.
Am iesit din scoarta mea si te-am aruncat din mine . Avea dreptate esti minunat cand te las in paradoxul tau , esti frumos cand esti omul acela care e observat nu si atins .
Nu e nevoie de maini , buze , corpuri ci e nevoie de o permanenta miscare browniana si cel mult cu toate indrazneala e nevoie de o lupa.
Pentru ca mi-am lasat radacinile pentru tine si pentru ca o sa-mi lipsesti.
Pentru ca azi nu mai locuiesti din mine si e frig . Nu , nu va salva nimeni frumosul din mine de la moarte . Frumosul e vulnerabil si nimeni nu iubeste vulnerabilul in realitate ci doar in teatru .
In teatru vulnerabilul este permis-socheaza (asta pentru ca prea putini mai sunt asa).

Ai grija de tine si de lampioanele colorate , de stolurile de suflete fantoma , pastreaza un noi si roaga-te pentru umanitatea ta.
De ce mi-e cel mai teama?
De faptul ca esti doar o pulbere de stele care mi s-a scurs printre artere si a ajuns in oase.
Scoate firele de la operatie cand o sa treaca cicatricea o sa fiu si mai sigura ca nu ai fost aici niciodata.Sa te tarasti cu grija , de mers nu ai stiut niciodata sa mergi prin coridoarele mele.

A ta,
Hilde.

I never meant to hurt you.
Darling you didn't hurt me .
Ok , then.
You killed me.

Cred

M-am visat primitiva si rece . Locuiam pe insula trupului tau si ma hraneam cu tot misterul tau , iti beam privirea si corzile tale vocale erau leganul gandurilor mele.
Te-am visat cald si etern , te-am visat inuman , te-am visat rupand grilajele omoplatilor mei .
Te-am vazut curajos ca David in lupta cu Goliath .
Am visat ca erai un aer morbid si te purtam mereu dupa mine , erai doar al meu , un tub feroce de aer ce imi topea diafragamul si imi zgaria plamanii cu ghearele de pasare nou nascuta.

Te-am visat barca de hartie si te-am vazut apoi ancora si stanca.
Te-am visat absurd , inutil , steril .
Am crezut in tine si in diferitele tale mantii , de Sisif , Mefisto , Ricardo Reis , magister ludi , David .
Cred in luptele tale cu inaltimele si cu abisul .
Cred in soarele si umbrele arterelor tale .
Cred in ipohondria mea psihanalitica .
Cred in vampirizarea propriilor noastre creatii.

Cred in ochii caprui si in butoanele de la lift.
Cred in ideea ca moartea nu s-a mai indragostit la un moment dat ( cred in Saramago).
Cred in fluturi si capete de morti si miniaturisti (cred in Pamuk).
Cred in monade , ingeri asezati pe trepte , pesteri .
Cred in oameni si in tot ceea ce vad in ei , cred in nimicul lor.
Cred in papuci de casa si lampioane colorate.

Cred ca m-am aruncat din mine cu cate o piatra agatata de gat in cea mai limpede apa de mult prea multe ori .
Cred in vene si in cabluri.
Cred in inimile celor care le poarta ca o garoafa la butoniera.
Cred in actorie si muzica sferelor .
Cred in inutilitate si in ceai.

Cred in ceea ce am crezut pana sa cred .
Cred in armonia primordiala.

Cred ca uneori nu cred nimic.

Stari latente

No...No you do not have the eyes to see what hides inside of me .

Nu inca nu am gasit magul,vizionarul ,magicianul care sa aiba puterea si rabdarea asta , nici nu cred ca imi doresc asa ceva .

Parca m-am lasat in urma si m-am plictisit sa ma tot caut , abandonul de sine poate nu e un lucru atat de rau , poate il fac din plictiseala si din sila .
Vulnerabilitatea e mecanismul care sta la baza sentimentelor cu siguranta , la baza acordurilor mele interioare , da recunosc sunt o ukulele mica uneori care nu poate satisface pretentiile umane de chitara .
Sunetul meu usor ascutit , prea inalt pentru a fi casa sentimentelor de orice natura.

Am obosit ca fundamentul principiilor mele sa functioneze mereu pe fondul unui "where did your heart go missing?" .
Inca mai am culori necesare sa pictez magia , nu vreau sa ma pierd in alb.
Pentru ca inca mai cred in magie si in transparenta ei .
Pentru ca nu e nimic gresit in betiile dionisiace alternate cu suferinta tragica.
Pentru ca nu asteptam zorii sa vedem retragerea zeilor din miturile pe care le prindem intr-o sticla veche si le aruncam in mare .
Pentru ca sperantele naive sunt doar masca contemplatiei pure in care asisti la stingerea luminilor din tine.

"Adevaratul act filozofic e mortificarea de sine"-Novalis.

Idealul cu adevarat absolut a fost desfintat ...
"Eu nu apartin cu adevarat nimanui ...nici macar mie "
Ramas bun.

The devil grins from ear to ear when he sees the hand he's dealt us
points at your flaming hair, and then we're playing hide and seek
I can't breathe easy here, less our trail's gone cold behind us
till' in the john mirror you stare at yourself grown old and weak

and we keep driving into the night
it's a late goodbye, such a late goodbye...

Ultimul turn din lume

There comes a time when we no longer say: my God. A time of absolute purity. A time when we no longer say: my love. Because love proved useless. And eyes don’t cry. And hands only weave in rough work. And the heart is dry.(Carlos Dummond de Andrade)

Am inghetat ... Patul meu e singura strada pe care trec , mainile sunt ca o alee incetosata , arterele ca o apa ce curge incet pe patura de ciment , iar ochii o casa parasita care adaposteste 3 acorduri(sol-re-mi minor) de chitara sterile.
Da...noi , noi suntem acrobatii iscusiti ce au uitat sa faca salturile vietii , da noi suntem cei cu hainele rupte care traiesc in turnul destramat al lui Thomas Cole.
Singurul loc in care putem trai e un tablou , doar acolo ne eternizam si uitam de noi si de lume .
Locuim aici chiar daca peretii sunt daramati , chiar daca vapoare din cuvinte ne lovesc peretii noaptea , chiar daca imi inghit cuvintele de frica sa nu se prinda intre ele si sa devina cantec(de la atata singuratate).
Turnul asta e singurul loc unde dam foc frazelor neintelese si se incapataneaza sa renasca din cenusa .
Am prins toate apusurile cu tine , rasaritul s-a nascut odata cu noi , s-a nascut din chimia mainilor noastre stangace , s-a nascut din alfabetul infinit al padurii simturilor tale .

Nu e nimic complicat , nu e nimic complicat ... Cum sa nu fie complicat cand locuim intr-un tablou ? Defapt doua primul din care te-a rupt a fost The Garden of Eden , tot al lui Cole si asa incet cu ochii inchisi am mimat si noi paradisul artificial.

Ne-am pierdut iar e scriu acum ce o oda gasitului ce nu a fost gasit niciodata.
Ai dreptate ochii mei nu pot vedea nevazutul din tine ci doar fuga cirezilor de licurici de umarul tau.

La cumparaturi.

Femeia obiect e ca o harta , nu are unitati de masura , nu are miscari bine calculate , nu are trasaturi de felina , traieste mecanic si incet , uita sa uite si serveste taceri la 5 dimineata , cel tarziu 6.
Nu ii place contactul cu soarele , prefera noaptea , ceata , abisul si s-ar lasa devorata de hazard oriunde si oricand ; de cand au devenit prieteni se simte echipata pentru a face fata mai bine repulsiei .

Fuga-fuga trebuie sa faca parte din sistemul central de functionare al femeii obiect - fie ca e road runner , fie ca pare cand autista, cand frigida , cand vulnerabila cand ipohondra psihanalitic suferinda de toate tulburarile de personalitate de la narcisic la schizoid ...

Pierderea-obligatorie , pierderea de sine , in sine , cu sine , langa sine - asigura securitatea turnului de nisip in care locuieste femeia obiect , o naluca absurda cu o doza de intelepciune (vulnerabila la frig ).

Lupta- ascensiunea spre bine e defapt ascensiunea ei catre nimic , urmarind " i'm tired of feeling nothing give me something" asteapta scurgerea sperantei din cine stie ce sticla - din cine stie ce pestera .

Gaseste pesteri cu diferite chipuri - si isi aminteste chipul luminos care te ia din intunericul protector e chipul damnarii . . . E singurul soldat al imperiului negru , e singurul medic-vindecatoare a apusului sangeriu mereu aduce diminetile la timp in propriul sau pat - si cu fiecare chip aduce o noua fuga si o noua prabusire.

Mi-au ruginit gandurile , mi s-au asprit palmele .
Sterge-te de albul scrumului tau cand vrei sa mai misti materia carnii mele.