marți, 14 iunie 2011

Din cand in cand era Marti

Iubitul meu de nicaieri cu trup de nicotina ,

Femeile isi aleg in general barbati frumosi , inalti , cu trupuri atletice . Mie intotdeauna mi-au placut cei cu trup de nicotina si cu fantani de fum izvorand din toracele lor cand clipesc .
Dar oricat de tentanta ar fi reluarea exercitiului de nesupunere cana mea de cafea insista in modul lui Rene Magritte ca nu este o cana de cafea ci un simplu simbol . De-ai vedea ce virgule mi-au crescut in par si cate ~ si : am in iris ..M-ai face nebuna si am dansa ca atunci ...Ai uitat ? De cand scrie in legislatia barbatilor aproximativ imaginari ca au dreptul sa uite ? Mai precis sa se uite ! Tu esti imaginar , prin urmare esti condamnat sa traiesti in intimitatea paginilor legislatiei .

Retrospectiva:



Cuvintele noastre erau risipite intr-o cana bantuita de entropie , avariile unei spiritualitati dizolvate in stereeotipie masurand in metri patrati sau cubi teoria nimicului .
Inainte sa te cunosc pe tine veneam de Nicaieri si eram Nimeni . Partea buna e ca si tu veneai de Nicaieri si erai tot Nimeni .
Cand ai plecat dorurile mele au ajuns sa se avarieze si sa ramana in urma doar rasina unui hybris limitat.
Sunt 143 de zile ,205920 de minute si nici o balanta care sa indice vreo urma de vindecare . Dar atunci cand chemi vindecarea ea se pierde in Atlantida si eu raman reprezentanta fetitei cu ochii de apa si cenusa in par care la prima intalnire cu realitatea s-a lovit de pometii ei si a inceput sa rada ( ca sa se vindece mai repede rana ).

Revenind:



Nu traiesc niciodata mai mult decat trebuie , fac economie cand vine vorba de respiratii si fug atunci cand risc sa devin un tabloul agatat de peretii mintii cuiva.
Permanent am incercat sa reconstruiesc din ramasitele lui ieri un azi care sa stie sa mearga bine pe cele doua picioare si niciodata nu am reusit . Acelasi actor inadaptat cu copite care se chinuie sa mearga inainte , pentru ca inainte e mereu dureros. A merge inainte e ca si cum ai merge odata pentru totdeauna desi ipocrizia situatiei sta in faptul ca fiecare om poarta o ancora cu el , chit ca ancora e un om sau lumina tremuranda a unei lumanari care nu demult purta pe ea credinta.

Lumini boeme cumparam !

Parca totusi ar fi fost mai util un dandy imaginar cu lumini in ochi si trup de caramizi.Ar marca reconstructia sa permanenta , vreau sa zic , macar ar fi vizibila . Vrei ceva nou ? ia si tu o caramida ! Il faci ori mai patrat , ori mai cubic si ii dai suflet numai cat sa ii ajunga .
Barbat caramida care se dezbraca inutil de pielea lui ...Barbat cu crapaturi care acopera stancile cu marginile sale , spectacol induiosator cu umbre rosii.

Fragmented Hope

  Sometimes we simply overdose on fragmented hope. Because we try to forget on the bottled antidotes we found in the sentimental value of ot...