Mourning and sleep

 Ti-am adunat toata vina, tu mi-ai adunat tot dezastrul dintre gene. Am deschis ochii si mi-am amintit de primul noastra conversatie si de crezul tau in antiteze si valoarea lor.  As fi vrut ca ultimul vis sa fi fost mai lung si prezenta ta pe perna de langa sa nu ma fi bulversat atat. In sertarul nostru emotional s-a asternut praful si imi e teama sa il sterg oricum o sa se aseze si in alte locuri. Mi-am zis ca o sa astept ploaia afara intr-o zi cu sertarul in brate sa il spele ea. Nu vreau sa se mai contamineze si altceva.  Cu geanta intr-o parte, cu tabloul lui Hammershoi ramas in minte din The national gallery si cu draga noastra cutie asteptam ploaia. Firesc oamenii se uitau ciudat, ca si cum de ce as avea curaj sa imi scot universul interior la spalat, traiam intr-o epoca in care as putea sa o duc la curatatorie, lustruit sau alte cele.

Cum ploaia nu incepea vedeam trecatorii cum priveau mirati sertarul nostru fara inceput si fara sfarsit, nici o memorie, nici un colt mai degradat sau mai zambitor, un sertar banal ca oricare altul cu ceva praf.  Probabil ca ne-a unit golul, absenta idealului, a visului, a concretizarii.  Ploaia a inceput ca de fiecare data la 19:03 si te asteptam si pe tine odata cu ea.  Sertarul incepuse sa crape de la ploaia noastra de mai si curand m-am intors in casa tremurand cu mainile goale. Chemand somnul ai venit si tu si m-ai luat in brate tremurand cerandu-ti scuze. M-ai lasat sa dorm si mi-ai scris ca defapt nu a mai plouat demult, ploaia era in mine si in noi. Asa ca ti-ai golit si tu sertarul de mine si de noi si te-ai dus undeva cu foc cersind caldura.

A doua zi. Eroziune. Ploaie. Nimic.  Dar defapt atunci realizasem. Era legatura care imi lipsea. Pierdere temporara.  Because I had lost the you in I. I had lost you only to discover I was missing as well. Am I mourning you, myself or us?  I had lost the reality that tied us together. Irecuperabil.

Pandemonism

Imi lipsesti. Imi lipsesti cliseic de mult. Simt de parca sunt prinsa intre doua lumi. Disolutia granitelor pentru un artist e inevitabila. Niciodata nu imi voi gasi locul si o constientizez. Niciodata nu voi fi a cuiva.
Asta e la fel de dureros ca un spectacol prost la cina. E la fel de dureros ca un clovn care joaca fiecare prezentare in fata unor pereti albi si goi. Nici o reprezentare, nici o reactie. Parca ai fi tu intr-o joi in hainele obosite de la atata antrenament si atata fuga si atat de mult neant ce ai in tine.

Si barbatul a privit-o de zeci de ori si ca un anti erou a plecat. Nu avea de ce sa mai ramana. Dintr-o scandura nu cladesti o casa.

Globalizare, pandemonism si altele. Drepturi umane, razboi, tragedie, mecanisme ale nimicului. Sunt sleita de puteri. Daca distrugi intunericul nu mai ai cum sa construiesti lumina. Lumina provine din intunericul rarefiat prin mecanismele emotionale sau versiunile tehnologizate umane . Nu stiu de unde vin si nu stiu unde vreau sa ajung. M-am pierdut usor de teatru ca intr-o tragedie care se joaca cu umbre. Umbre, proiectii si gol.

Vulnerabilitatea e un vis cu o ploaie intr-o tara in care nu ploua niciodata. Ce fericire ! Probabil am devenit vulnerabila de la atata ploaie. Atunci cand inchizi usile in tine nu mai ai unde sa fugi. Arunci cheile si zici voi merge departe. Mergi departe nu pentru a fugi ci pentru a gasi putinul sens pentru care ai luptat trei ani.
Apoi iti spui in tacere Hilde trebuie sa faci asta. Hilde trebuie sa scrii. Apoi incerci si canti si degetele iti amortesc de zeci de ori mai repede.

Cu mult curaj te urci intr-un autobuz pe care nu scrie nimic. Nu stii unde ajunge vrei doar sa pleci. Vrei sa ajungi intr-un loc al tau. Vrei sa tatuezi peretii cu corpul tau acuarela si sa stai dimineata in pat scriind pe cearceafuri scrisori de dragoste si sa decupezi stele din scrisorile de despartire.

Te ascunzi in tine si taci.  Maine vei absorbi o noua personalitate. Maine te vei uita iar.

Speranta e doar un gand - Rene Brown.

Vulnerability/Shame/Loss

Brene Brown vorbeste despre vulnerabilitate ca fiind defapt un semn de putere spirituala. Fara vulnerabilitate nu vom putea niciodata lega conexiuni. Asta inseamna ca tot ceea ce era inhibat, trebuie cumva sa isi gaseasca locul in viata de zi cu zi pentru a restaura echilibrul. Rusinea, lipsea de respect si tradarea toate sunt conectate cu vulnerabilitatea si toate trec pe acelasi pod si pentru a ajunge la capatul lui, trebuie sa ne asumam conditia de oameni vulnerabili, pentru ca inca odata vulnerabilitatea este o masura a curajului.

Daca cineva mi-ar fi spus de unde provenea curajul acum ceva timp, m-as fi considerat norocoasa pentru ca sunt atat de empatica si vulnerabila. Transferul de emotie e la fel de comun ca o cana cu ceai dimineata pe stomacul gol, cu 2 cuburi de zahar in speranta ca cineva mai are sansa la indulcire daca poposeste. Dar gandul e la fel de gol si scaunul ocupat mereu de cine nu trebuie, cand nu trebuie. 

Erase then rewind. Civilizarea e un proces bolnavicios care ii afecteaza doar pe cei care nu se ascund prin cine stie ce loc al extazului negricios. Durerea vine si ea la pachet odata cu mirosul de cine stie ce ierburi orientale. Ai avut dreptate, iubirea fata de oameni este o imperfectiune care te afecteaza pe termen lung. Rezultatele ei constau in: creativitate cu dureri de cap, lipsa somnului, intelegere, posibila excludere a narcisismului, compasiune si risc.

PS:“The universe is not short on wake-up calls. We’re just quick to hit the snooze button.”
― Brené Brown, The Gifts of Imperfection

The key is still left under the golden pot outside, I dare you to come in and tell your story . Or are you just afraid of a synthetic interpretation?

Viata precara/ Fragmentarism

Ce face un om sa fie OM? Ce e umanitatea? Ce e bine? Ce e rau? Dupa cine avem voie sa plangem?

Toate sunt legate de idea de adevar. Inscrutabil ca de fiecare data, Nietzsche in Beyond Good and Evil infatiseaza adevarul ca fiind o femeie care nu se lasa cucerita... de nimeni nici macar de marii filozofi.

Adevarul permite-mi sa iti spun este cea ce ne tine impreuna si separat simultan. Combustie dizolvata in ziua de maine.

Cum ziceam in inceput, ce face un om sa fie om? De ce plangem? Dupa cine avem voie sa facem asta? In comceptia freudiana defapt nu ne lipseste persoana in sine ci ideea ne lipseste ideea de Eu in aceea persoana. Ne lipseste materia pe care noi am impregnat-o in aceea persoana si care aduce odata cu disparitia persoanei si disparitia acelui Ceva in noi.

Poate de asta au disparut atatea lucruri. Microbul investitilor emotionale e incontrolabil pentru oamenii suferind de hypersensibiliate acuta. Dar poate ati trecut si voi prin asta. Da...vor veni alte maini, alte valuri de extaz, alte zambete.

Dar dorul?

Dorul meu e nereturnabil si raman sa astept cu chitanta de adevar acolo unde era magazinul nostru. Am construit magazinul cand aveam 18 ani si adunam nimicuri.

Hilde,
E normal sa iti fie frica.

Paper

Draga amintire,

Iti amintesti cum m-ai dezbracat bezmetica in cautarea Eului Primordial? Iti amintesti cum in betia dionisiaca de atata intoxicare nici macar nu ne aminteam numele fiecaruia?
 Iti amintesti cum imi ziceai ca muzica ce atinge profunzimi e muzica lebedelor? Dar nu era vorba de Nietzsche spunand asta ci de tine dupa filmul acela exuberant cu noi doi.

Iti amintesti ce s-a intamplat dupa? Te-am tarat ca pe o prada inutila si m-am facut comoda in casa ta. In romantismul canapelei ce parca vroia sa ma elimine din tablou si sa ma inghita, ne-am uitat la un film care nu vorbea despre nimic si care vroia in conceptia ta sa fie transcendental. Gresit.  Dar hai sa mai vorbim putin despre tine (de parca nu am fi facut asta de 1 ora in masina).
In nepasarea femeii de 22 de ani, ai vazut emotia lui Hilde. Dar era emotia ei care gradual ajunsese la paroxismul intoxicarii.

Nu, nu s-a intamplat asa ai spune tu. Femeia de atunci era slaba. Iar eu ti-as raspunde, era din cauza climei din camera, sunt slabita cand temperatura este sub 15 grade. Nu ca ar fi scuza ideala pentru a te face comod cu un strain sub o patura. Aptitudini de intelegere si cunoastere cerute? Grad emotional?

Daca pana acum credeam ca emotia esentializata inca e concretizata in cautarea eului primordial si a reconcilierii cu natura ( atat interna cat si externa) aceasta Arcadia a cazut inainte de a fi proiectata. Caramizile sunt vechi iar suruburile noastre interne iubirea mea sunt mai slabite decat oasele unui fotomodel marimea 0.

Nu mai stiu cum sa ma intorc, iar acum trebuie sa plec pana te trezesti. Raman parfumul si betia momentului si un aparat cognitiv disfunctional.

Usa

Stii povestea cu zidul ?
Nu stiu.
Vrei sa asculti ?
Sari peste partea cu a fost odata cu niciodata draga mea nu vreau sa ....
Dar pana sa isi termine propozitia ea deja il privea aprobator .

Bine nu a fost odata ca niciodata. Zidul lui era construit pe baza principiului dual deschidere si excluziune, era al lui dar nici macar lui nu ii era permis sa treaca, similar cu personajele lui Kafka si simultan un flaneur. Al cui era? Eu vorbesc strict de zid si prefer sa nu dau detalii. Capisci? 

Zidul lui era facut din ovaz,
    Ca un mic dejun irlandez,
Un pic de porridge.
       
Zidul ei era o simpla usa
    Transgresare a limitei
De ai avea o manusa.

**** Precis de data asta significantul e diferit. De data asta nu e o morala, e o parabola desculta. Inexplicabil dar in spatele zidului aerul e mai rarefiat... Vietatile respira numai cu capul in jos si merg strict in diagonala. Nu exista saruturi, mers la brat sau alte lucruri de natura emotionala. Il poti atinge pe celalalt intr-un joc de contact improvisation si dupa daca aerul iti da aprobarea ti se permit clipe de apropiere.


Dar de ce ai vrea asta?

Precis o limita este doar o limita si un zid este doar un zid si usa? 


Usa a fost promovata !

Usa si ea ....erau acelasi lucru.... deliciu chimic...esenta.

Spotlight

                                                                                   Nu cauta explicatii si nu cauta adevarul.

Ar fi mai simplu daca femeia din fata ta nu ar trai in una din cartile lui Saramago. Ar fi mai simplu daca nu ar fi absurda si ar spune ca fiecare om este o insula si trebuie sa pleci de pe insula pentru a te gasi pe tine.
Ar fi simplu daca nu ar scrie/ daca nu ar respira/ daca nu ar vorbi prea mult/ daca nu ar canta la 2 dimineata/ daca ar ...
Vine o clipa cand...
                               Cartile inceteaza sa iti mai fie partenere si te trimit in explorarea propriei vieti, partea neplacuta ar fi ca niciodata nu stii ce cauti asadar te rogi sa fi fost o broasca testoasa, iti doresti sa traiesti mai mult si mai incet, iti doresti cumva sa te conectezi la organismul artificial al timpului si sa respiri aerul unui prezent favorabil.

                               Dar cum asta nu este niciodata facil :
                                Incepi si (plangi) sau te plangi folosindu-te de obiectele din dotare, foi, conserve cu arta, tentative picturale atasate de pereti, parafrazari, combinari de cifre si tot asa.




***** As vrea sa imi explice si mie cineva de ce
De ce exista un mecanism emotional ?
Explicatii favorabile :
1) senza l'amore devenim una conghilia vuota
2) optimism
3) energie
4) simbioza
5) (de)plouarea mediului ambiental afectiv
6) pentru imbogatirea povestirilor transmise pe cale orala
7) acesta nu mai este un punct ci pur si simplul umple spatiul

Asadar?
Va las in compania unui om fascinant.