Cand m-am trezit peretii aveau culoarea marii asa ca atunci cand am pus picioarele pe podea ma asteptam sa fie nisip , ma asteptam sa fie cald , vroiam sa vina un val ,vroiam , vroiam si cand am simtit apa credeam ca era chiar un val .
Nu-i nimic mi-am zis deschizand bine ochii e doar un pahar cu apa ...Asa ca dupa ce m-am lovit de dimineata si firesc dupa ce am reinventat alfabetul (fac asta de 3 ori pe zi ma mentine tanara, va recomand ) ... mi-am notat pe marginea unei file , astazi nu ploua , astazi se zambeste si am plecat.
Am mers printre oameni , i-am observat cum ii observ zilnic , pe cei cu carti de vizita vizible , pe cei cu inima in buzunarul drept de la camasa , pe cei cu zambete pe umar si pe cei indragostiti.Pe omul a carui palarie pluteste deasupra norilor, pe fata ce merge apasat si e mereu tacuta .
Si apoi am mers , am mers , am mers pana am ajuns om fara voie : o bucata de carton care devin cutie goala ori masca a cerului .
Am fost masca a cerului si sub masca mea am stat in orasul launtric ...Nimeni nu te observa aici.
caut o strada.
caut...
caut...
pe ecranul mintii se afiseaza : eroare de conexiune.
revenim...fara rezultat.
Ma pierd pe toate strazile sau pierd toate strazile , apoi le gasesc , le ingramadesc si aleg una la nimereala.Invinovatesc orasul pentru ca nu-i gasesc strazile si marea lenesa ce zace in paharul meu de 2X2 dimineata .
Apoi numar strazile pe pasi...
1 pas,2 , 2 si jumatate , 3...Am ajuns.
Sa am curaj ?
Hai sa le multumim astazi strada aceasta mai poarta un nume , orice strada se naste a doua oara cand apare sensibilitatea . Le-am lasat si lor putin din mare. O mare pe care nimeni nu o poate smulge .
Uneori cred ca merg spre nicaieri , in toate directiile ...
Ma bucur ca am putut sa te privesc ca o pata , o pata de soare pe marea din paharul meu , banalul meu pahar cu apa !
Si uneori , noi oamenii nu suntem altceva decat o lanterna ratacita pe Campia Licurici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu