There comes a time when we no longer say: my God. A time of absolute purity. A time when we no longer say: my love. Because love proved useless. And eyes don’t cry. And hands only weave in rough work. And the heart is dry.(Carlos Dummond de Andrade)
Am inghetat ... Patul meu e singura strada pe care trec , mainile sunt ca o alee incetosata , arterele ca o apa ce curge incet pe patura de ciment , iar ochii o casa parasita care adaposteste 3 acorduri(sol-re-mi minor) de chitara sterile.
Da...noi , noi suntem acrobatii iscusiti ce au uitat sa faca salturile vietii , da noi suntem cei cu hainele rupte care traiesc in turnul destramat al lui Thomas Cole.
Singurul loc in care putem trai e un tablou , doar acolo ne eternizam si uitam de noi si de lume .
Locuim aici chiar daca peretii sunt daramati , chiar daca vapoare din cuvinte ne lovesc peretii noaptea , chiar daca imi inghit cuvintele de frica sa nu se prinda intre ele si sa devina cantec(de la atata singuratate).
Turnul asta e singurul loc unde dam foc frazelor neintelese si se incapataneaza sa renasca din cenusa .
Am prins toate apusurile cu tine , rasaritul s-a nascut odata cu noi , s-a nascut din chimia mainilor noastre stangace , s-a nascut din alfabetul infinit al padurii simturilor tale .
Nu e nimic complicat , nu e nimic complicat ... Cum sa nu fie complicat cand locuim intr-un tablou ? Defapt doua primul din care te-a rupt a fost The Garden of Eden , tot al lui Cole si asa incet cu ochii inchisi am mimat si noi paradisul artificial.
Ne-am pierdut iar e scriu acum ce o oda gasitului ce nu a fost gasit niciodata.
Ai dreptate ochii mei nu pot vedea nevazutul din tine ci doar fuga cirezilor de licurici de umarul tau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu