Durerea

Se juca de preaplecatul. Imi placea si ma durea, dar nu rau, suficient cat sa constat cata umanitate mai am pe umarul drept. Apoi au venit si loviturile, mainile erau invinetite, pupilele dilatate, picioarele umflate. Fugea de el atunci cand putea, adica in somn in rest, in rest spera sa evolueze cumva neurostiinta si sa vina un om mic cu o insigna pe care scrie "medicul de dureri" si sa ii ia mecanismul durerii. Sa solidifice, sa faca durerea lichida, sa o vaporizeze, sa o dilateze pana ajunge in pantece, acolo unde se opreste respiratia copilului si incepe respiratia adultului.

Cum sa ii spui copilului din tine ca iti lipseste dar ca nu mai e loc in tine si pentru el? Cum sa ii zici ca carnea ta nu mai are enzimele necesare pentru a procesa conceptul de copil ? Maturitatea asta a mea nu are nume, e ca apa- incredibil de seaca si necesara-incolora,inodora,insipida si o urasc mai mult si in timp ce scriu despre ea. Imi este indispensabila si totusi as vrea sa o donez cuiva... Oricui. Dar cum nu am cunoscut pe nimeni care sa imi ceara inca o "maturitate" va continua sa mature cu mine pe strazile abisului sentimental.

Ai cunoscut oameni pe care ii detesti, fizic iti provoaca sila, psihic consideri ca simpla lor existenta in viata ta e o elucubratie dar apoi te opresti, clipesti de trei ori si constati ca mitul lui Aladin e nefunctional si nu vine un covor zburator sa te salveze . Caci exista clipa in care nonsensul e Rege. Asa a venit in viata mea omul pe care nu il pot descifra. Ar fi necesar un cutremur ca sa scuture puternic placile tectonice pe care si-a fundamentat universul imaginar. Universul sau e un univers marginal,plasat in abisul meu sentimental. Imi e sila, il reneg si cu toate astea ma misca, dar nu ma misca destul cat sa dea nastere unui cutremur.

Domnilor de vedeti femeia cu ochi negri pe aici...va rog sa ii spuneti: Doamna, traiti in secolul vitezei, e demodat sa vindeti "O maturitate"