La cumparaturi.

Femeia obiect e ca o harta , nu are unitati de masura , nu are miscari bine calculate , nu are trasaturi de felina , traieste mecanic si incet , uita sa uite si serveste taceri la 5 dimineata , cel tarziu 6.
Nu ii place contactul cu soarele , prefera noaptea , ceata , abisul si s-ar lasa devorata de hazard oriunde si oricand ; de cand au devenit prieteni se simte echipata pentru a face fata mai bine repulsiei .

Fuga-fuga trebuie sa faca parte din sistemul central de functionare al femeii obiect - fie ca e road runner , fie ca pare cand autista, cand frigida , cand vulnerabila cand ipohondra psihanalitic suferinda de toate tulburarile de personalitate de la narcisic la schizoid ...

Pierderea-obligatorie , pierderea de sine , in sine , cu sine , langa sine - asigura securitatea turnului de nisip in care locuieste femeia obiect , o naluca absurda cu o doza de intelepciune (vulnerabila la frig ).

Lupta- ascensiunea spre bine e defapt ascensiunea ei catre nimic , urmarind " i'm tired of feeling nothing give me something" asteapta scurgerea sperantei din cine stie ce sticla - din cine stie ce pestera .

Gaseste pesteri cu diferite chipuri - si isi aminteste chipul luminos care te ia din intunericul protector e chipul damnarii . . . E singurul soldat al imperiului negru , e singurul medic-vindecatoare a apusului sangeriu mereu aduce diminetile la timp in propriul sau pat - si cu fiecare chip aduce o noua fuga si o noua prabusire.

Mi-au ruginit gandurile , mi s-au asprit palmele .
Sterge-te de albul scrumului tau cand vrei sa mai misti materia carnii mele.

A fi si a vrea

Dimineata m-a suprins citind Portretul lui M - autismul in contextul schopenhauerian al etapelor vietii e definit prin "a fi" si nu prin "a vrea " - a fi in modul cel mai simplu , a lua lucrurile asa cum sunt , concret , curat - a vrea - a sti sa distingi intre trucaj ,disimulare ,intentii si onestitate ,lucruri spuse simplu si direct.

Asa ca hai sa fim i-am zis constintei mele si a cazut instant intr-o betie dionisiaca , m-am trezit inconjurata de satiri , tarata intr-un val de rosu si negru - unde simtirea cazuse in amortire si visul era singura punte catre real .
Infernul este pentru Dostoievski un loc in care nu se poate suferi - deci intr-adevar suferinta are origine paradisiaca , edenica . Ce naiv totusi sa ne impunem limite , sa actionam cu degetul stang la ora 12 pe buricul decetului drept al "obiectului" pasiunii noastre , calculat , mecanic - sa numim acest lucru limita salvatoare .
In fond oamenii incearca sa se salveze de la suferinta nestiind ca totusi un Supraeu va prelua "the hard work" .
Ratacirea in epuizabil si in domeniul carnal presupune o dezechilibrare , o situare pe planul secund a materiei spontane , intuitive , imaginative si o fecundare in efemeritate .
Iarasi gresit pentru ca efemeritatea nu presupune ca nu te vei rataci niciodata - dar pare mai usor sa te ratacesti in labirintul dedalic cu himerele sale atunci cand permiti aparitia instaurarii domniei instantei spirituale .

Revenind am inceput sa ma plimb cu constiinta prin Arcadia tot cautand si cautand-calcam cand pe scoici , cand pe nisip , cand pe fire de iarba ,pe diftongi si triftongi si degeaba.
In afara de temerea de a ma pierde intr-o zi pe mine si putinul frumos ramas , mi-e teama de frigul din oameni .
Cand locuiesti intr-un om si opacitatea domina structura sa interna - e frig si e bezna - e atat de frig incat e iarna , iar iarna capata atributele tragice ale unei siberii , doar in siberia alba , rece , frivola si neclara se pot eterniza sentimentele. Doar in bezna se poate forma nucleul emotional rezistent la frigul uman -50 de grade pentru sertarul cu emotie .

Nu stiu ce sa fac , nu stiu ce sa spun , nu stiu de unde sa gasesc macar aceea ata subtire pe care trebuie sa inaintez ca un acrobat dar cu toate acestea sa gasesc acel drum dinainte construit cel putin pentru primele clipe ale zilei .
De parca Hilde ar trai in lumea numita "cuvintul care epuizeaza" , de parca cuvantul "dor" m-ar consuma complet si ar instaura sila in trupul celui care aude cuvantul , o sila fluida si macabra . Ca si cum "as putea sa " e viermele de pe strada lui Horia Garbea , "dar strada asta e un tub viu / un vierme cu numele meu / si la capatul ei nu sta nimeni / nu ma asteapta nimic.
Daca a oferi e vazut ca deja ca o tulburare de personalitate schizoida , daca a vedea are sens restrictiv - in domeniu arhitectural si plastic- daca as suspina si mi-ai zice ca eu am crescut in afara lumii , ca si cum deja as fi un pom vestejit - toti am fi copaci in afara raiului si rodul (sentimentul ) ar presupune tradarea noastra , sentimentul fiind insusi finalitatea si hazardul .
Nu va ramane nici pomul din noi ci vom ramane obiecte capabile doar de gestionarea dosarelor interioarelor noastre , iar arhiva mea e deja plina si bilantul sentimentelor e tot pe - .

Lasa-ma macar o clipa sa incerc sa-ti desurubez cerul de teluric .
Lasa-te in plutire chiar daca e doar visul .
Stim - durerea doare si orice moarte e tragica.

Conversatie imaginara cu bunicul meu

Inexplicabil sunt fericita.
Inexplicabil iti multumesc.
Tu sa ramai cuminte imi spuneai acum 8 ani , de aici , din acest no man’s land am cam uitat sa uit , recompun puzzle’uri si ma intorc la fel de fragmentata in cuibul matern ( ca la Popescu “sufletul sta in trup ca in ma-sa”, dezorientata si cu palmele la fel de aspre ca un ger Siberian.
Cu drag si dor tot caut .
-Si cum merge cu cantecelele despre banalele baloane?
Daca m-ai intreba asta ti-as zice ca am crescut asa mult incat fetita cu baloanele a plecat departe sau a tremurat viata in ea atat de tare incat s-a speriat si mai mica si mai slaba si a disparut complet ..
-Cat de departe ?(tot nu vrei sa crezi ca a disparut de tot)
Departe de tot.
Daca m-ai intreba daca sunt inca speriata de brutalitate si de fiarele albe ce rup gardurile sufletului – ti-as spune ca sunt mai speriata ca oricand dar ma apar.
Cat de dor…cat de nesfarsit de dor imi este sa ma iei in brate si sa ma tii pe umerii tai , eu sa iti arat tot soiul de semne ciudate pe cer si luna si tu sa imi spui simplu : astea sunt legile firii . Sa nu te scuzi pentru viicile tale , sa nu incerci sa le repari cu binele nemuritor ai ochilor tai mari si albastri.
Sa ma rogi sa uit de parcul copilariei mele , “gradina asflaltata” a spitalului Fundeni , sa ma rogi sa ma iert si sa fiu mai putin aspra cu cei ce nu fac nici un efort sa ma inteleaga.
Sa ma reinveti sa bat cuie in garduri si sa atarn in ele tot ce e urat si descompune . Sa ma inveti iar sa scot cuiele cand ma vindec .
Sa ma consider iar lipsita de logica si plina de joc , sa imi amintesc de cum am curatat casa sufletului bunicii asteptand sa te intorci acasa.
Sa imi amintesc de fata care credea ca se poate , daca tu crezi si lupti se poate ..

P.S : cheile sunt tot sub presul din fata usii , intra data viitoare cand mai vii , ti-am pastrat vin demidulce si soare in cana , nucul de langa casa inca asteapta sa tai ce-I uscat din el .
Iti multumesc ca din cand in cand iti mai suprapui cate un gand cu constiinta mea .Iti multumesc pentru simplitatea zilei de azi-astept sa ne scriem iar in aceeasi tacere metalica.

Ludic sau tragic?

Sunt un punct negru pierdut in albul tau , uneori ma ascund asa bine pe sub norii din toracele tau sau in luna din palme incat nu ma vezi sau ai impresia ca eu as fi un semn din nastere .
Alb si negru , ce pacat ! Multi ar fi spus ca noi suntem tabla de sah pe care s-a nascut dragostea , ce naiva eram , tu doar ai aruncat culorile , frumoase mainile tale , imi placeau mai mult cand nu erau pensule , cand nu aruncai toata culoarea si efervescenta pe o tabla de sah .
Murdarie , murdarie si neantul in diferitele lui forme : tacerea si absentele tale . Nu ai venit si nu o sa vii.
.................................................................................
Te-as contamina cu negrul meu sa iti fie si tie la fel de sila cum m-ai facut pe mine sa-mi fie sila , ti-as da sangele meu sa iti ajunga , sa iti vampirizezi obiectul , obiectul da , nu conteaza numele ci conteeaaaaza…. SCOPUL !
Schopenhauer vedea in muzica o puritatate aparte , puritate care se va fluidiza intr-o divina nulitate .
In intuneric mereu esti mai cald , in intuneric nu te mai gandesti la autocreatie , intunericul pentru tine e doar élan .
Asa ca hai sa traim viata fara urmari , sa umbram dezbracati intr-un intuneric mai rosu ca primul inger ce a savarsit un pacat sangeros , hai sa ne sfasiem si hai si mai bine , venind iarna sa ne luam cadouri .
Am sa iti iau o stea (chipurile e calda) si voi lasa sa te joci cu ea pret de o apocalipsa si apoi te voi lasa sa o adapostesti pe culoarele dedalice ale mintii tale .
Ai obosit ? Am obosit si eu , sa te scriu , sa ma scriu , tu te vei cupla acum cu tacerea si eu voi astepta sa iasa constelatii din tine sa trezeasca Supraeul . Va fi o lupta a constelatiile , o lupta cu natura moarta si universurile artificiale din trupul meu fragmentat.
O sa ma trezesc din cosmar , o sa iti fac ceai si o sa imi tremure mana pe cana , o sa plang , o sa ingenunchez , o sa iti scriu , o sa ma dau de gol spunand ca sunt femeia rupta din poemele lui Adrian Suciu „stau
în singurătatea mea ca melcul în singurătatea lui”,
a spus; a tot scris şi-a şters pe-o hîrtie;
a răsturnat ceaiul pe masa neagră. În
viaţa oricărei femei, m-am gîndit,
se intră pe uşa din faţă.
Usile sunt mecanisme complicate , deschid si inchid , ai parte de finitudine daca nu le deschizi si de infinit daca deschizi , vei gasi doar suflet si nu carne. O sa contruiesti din mine tuneluri spre lume , o sa faci din mine chei pentru cine stie ce case , o sa faci din mainile mele sfori pentru a te agata de toate fericirile tale .
Exista riscul sa construiesti din mine tuneluri spre lumea unei femei pe care n-am vazut-o niciodata , o sa ma consume pana nu va mai fi nimic , o sa devin un act , o sa iei autorizatii , titluri de proprietate , o sa ai sfori si chei .
O sa te urasc pana cand o sa locuiesti in mine , o sa te urasc pana o sa iti fiu casa , o sa fac din tine un copac roditor , in care fructele sunt lutul si dezamagirea , abisul si tacerea , o sa te victimizezi , o sa plangi si o sa rupi din tine , o sa te stergi pe picioare de atata mine , ne vom trada brutal , vom suferi schimbari de consistenta , vom trece dintr-o realitate in alta si vom pleca impreuna fara sa stim unul de celalalt.
Iar femeile si barbatii care ne-au iubit vor muri de plictiseala iar noi ne vom imbata cu empatie si ludic , iar maine vom locui pe o insula evanescenta …

Moartea mea din flori-Dupa chipul si asemanarea mea

Moartea mea din flori

Ea ma iubeste . Si nu are decit o singura dorinta : sa ma vada ingropat in Cismigiu , la leagane , la nisip . Sa am gropari numai copii . Cu lopatele si galetusa . Sa ma ingroape de dimineata pana seara , in fiecare zi . Ea stie ca nu-i pe lumea asta mormant mai bun ca-n Cismigiu . Numai de la atata si atata joaca ti se pot odihni bine pacatele .Si sa mai vina si ea din cand in cand sa-mi faca cate un monument , un castel din nisip.
Ea-moartea mea din flori.
*
Bineinteles ca a ramas si gravida cu mine . Si nu numai o data - de nenumarate ori . Ramanea gravida numai cu lacrima . Ma punea sa pling in ea toata noaptea .
In ea-in moartea mea din flori.
*
In fiecare seara,dinauntru , din pervazul oglinzii , fluiera ingeru', languros , dupa ea . Ca trece zi de zi pe strada asta a lui si-o stie si-o place.
Pe ea-moartea mea din flori.

DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA MEA : Manechinele din vitrine trebuie sa aiba vreo 25 de ani . Ele sunt totdeauna elegante . Zambesc. Au fruntea inalta . Au un tonus bun. In fata vitrinei se opreste un baietel , se uita lung la ele si-si spune :" Ce bine o sa fie cand o am sa fac mare" . In fata vitrinei se opreste un batran , se uita lung la ele si-si spune .: "Ei, pe vremea cand eram si eu tanar..."

Tenebrele nocturne

Ma cunosti?
Nu.
Ce vrei de la mine ?
Nimic.
Atunci ce cauti aici?
Nimicul neintamplat dintre noi.

El este un individ problematic cu capacitate de a anticipa. Acum el e capabil sa anticipeze lucrurile negative pentru ca doar ele vin , ele vin , suna la sonerie si apoi fug si se ascund , apoi devin substratul altor lucruri mult mai rele .
Lucrurile negative au functia de concetti, de contraste , pe modelul petrarchist " Moartea mea cea vie" , pentru ca tortura si deprimarea devin atributele dulcetii si vietii .
Cum e cu putinta?
Tortura si durerea ... ele intensifica dorinta creind in individ acea plenitudine pe care o da statornicia unei simtiri.

Cat despre modernismul din noi dragilor ...Incordarea moderna = elanuri suprapuse , dualismul simtire-cuoasterea , cu mentiunea ca aceasta cunoastere mereu va incerca sa opereze asupra simtirii .
In schimb atunci cand simtirea depaseste cunoasterea ...totul se spiritualizeaza .Insa totusi in spatele platonicului , in spatele iubirii spiritualizate zace el ... El sufera de nostalgie iremediabila in etapa a doua. El pare a nu-si dori nimic .
Ea se intreaba daca ar putea merge intr-un mediu reconfortant , intr-un parc mic , o gradina , o curte , un loc unde s-a nascut fericirea lui plina de tensiune.
Si se intreaba...
Merge prin casa , prin nisip , prin apa , printre scoici , gaseste o tensiune salvatoare , insa nu gaseste formula de a darui unui om o tensiune salvatoare .

-Ia bade si tu o tensiune salvatoare , mi s-a zis Abcd ca e remediu , mi s-a zis ca acolo e lumea ideala.
Dupa 10 minute el nu mai era acolo , cine stie unde era , numai ca seara el se asezase instinctiv in genunchii in fata portitei ce deschidea visele mele , mi-a zis totul numai cu ochii:
Maine ma las de muzica . Dar eu maine ma fac ceasornicar , vezi tu , dar nu orice ceasornicar , ci pe luna !

El e mereu aproape , el e mereu matinal cu toate acestea el zilnic isi cauta departarile , el vrea sa fie ceasonicar pentru un cer de hartie vesnic calator(si pentru luna).
Ai grija maine cand involuntar o sa iti tragi un scaun si o sa te asezi la usa visului meu , in spatele usii mereu e revolta si chinul tau , de tot ai ajuns pana aici mergi spre mai departe , mai e doar un pic.
Pana unde ?
Pana in subteranul cuvantului ce ne leaga.
Astazi ti-am coborat toata toamna pe deasupra cartierului tau ...
si pentru ca a vrut sa plec azi mai mult ca niciodata , el este barbatul peste care a cazut tacerea.

Sper sa te vad zambind , sper sa lasi o scrisoare , Hilde am inaltat orase spre luna , ia-l pe al tau .
A fost darnic , dupa 10 ani , mi-a dat o tacere , i-am multumit .
"...azi a ajuns la mine tacerea si fumul tau"

priveste-mi ochii si lasa-i pe ai tai sa priveasca inauntru(fara teama).
nu mai lasa se ingusteze toate drumurile spre tine
Acesta nu este nici macar un spectacol induiosator,ci doar un suflet de om.
Aceasta e o zi impaturita inutil , asezata pe rafturi deasupra liniei universului...
Durerea ne plictiseste si cu toate acestea pare o regula inventata de Noi la care ne supunem cu tandrete.

Trebuie sa plecam de aici , e intuneric (despicat in fante subtiri) , cand vom ajunge la capatul cuvintelor noastre sigur vom straluci indelung.

Trecatori,ceata,ascultare,mare

Cand m-am trezit peretii aveau culoarea marii asa ca atunci cand am pus picioarele pe podea ma asteptam sa fie nisip , ma asteptam sa fie cald , vroiam sa vina un val ,vroiam , vroiam si cand am simtit apa credeam ca era chiar un val .
Nu-i nimic mi-am zis deschizand bine ochii e doar un pahar cu apa ...Asa ca dupa ce m-am lovit de dimineata si firesc dupa ce am reinventat alfabetul (fac asta de 3 ori pe zi ma mentine tanara, va recomand ) ... mi-am notat pe marginea unei file , astazi nu ploua , astazi se zambeste si am plecat.
Am mers printre oameni , i-am observat cum ii observ zilnic , pe cei cu carti de vizita vizible , pe cei cu inima in buzunarul drept de la camasa , pe cei cu zambete pe umar si pe cei indragostiti.Pe omul a carui palarie pluteste deasupra norilor, pe fata ce merge apasat si e mereu tacuta .

Si apoi am mers , am mers , am mers pana am ajuns om fara voie : o bucata de carton care devin cutie goala ori masca a cerului .
Am fost masca a cerului si sub masca mea am stat in orasul launtric ...Nimeni nu te observa aici.
caut o strada.
caut...
caut...
pe ecranul mintii se afiseaza : eroare de conexiune.
revenim...fara rezultat.
Ma pierd pe toate strazile sau pierd toate strazile , apoi le gasesc , le ingramadesc si aleg una la nimereala.Invinovatesc orasul pentru ca nu-i gasesc strazile si marea lenesa ce zace in paharul meu de 2X2 dimineata .
Apoi numar strazile pe pasi...
1 pas,2 , 2 si jumatate , 3...Am ajuns.
Sa am curaj ?
Hai sa le multumim astazi strada aceasta mai poarta un nume , orice strada se naste a doua oara cand apare sensibilitatea . Le-am lasat si lor putin din mare. O mare pe care nimeni nu o poate smulge .

Uneori cred ca merg spre nicaieri , in toate directiile ...
Ma bucur ca am putut sa te privesc ca o pata , o pata de soare pe marea din paharul meu , banalul meu pahar cu apa !
Si uneori , noi oamenii nu suntem altceva decat o lanterna ratacita pe Campia Licurici.