Tatalui meu

Tata,

Nu am scris niciodata despre tine pentru ca niciodata limba nu mi-a parut destul de bogata si curata pentru a vorbi despre tine. Pentru ca stiu ca tu mi-ai da si painea ta de toate zilele, tu mi-ai da si nimicul zilelor reci si fericirile zilelor calde .
Faptul ca fiecare noi are un erou nu e nicidecum o elucubratie, ci motivul pentru care zambesc cand se joaca ploaia la geam si arunca un nor negru peste zambetul molatec al soarelui . Tu esti eroul meu, singurul om indeajuns de puternic cat sa ma poarte pe umeri fara ca nimeni sa nu il vada cum ma ridica cu forta profetica a unui Muhammed.
Pentru ca ai curajul sa infrunti faptul ca nu sunt ideala, dar sunt ideala in ochii tai si asta e de ajuns.
Pentru ca m-ai rupt din tine si mi-ai dat o gura din apa ta atunci cand izvoarele sperantei secasera in mine.
Pentru ca esti singurul om care nu asteapta nimic de la mine, doar sa fiu fericita.

Pentru ca nu am cuvinte sa iti multumesc cand iti aud vocea ca esti cu mine oriunde as fi, pentru ca esti donatorul meu de vise .
Pentru ca nu ai renuntat sa speri cand toti si-au pierdut speranta si au uneltit impotriva ta ca si cum ai fi inamicul intregii umanitati.

Ai fost si vei fi mereu bunul meu tata si un om minunat si pentru ca ma vezi ca pe o recompensa a muncii tale , cand uneori nu sunt decat un ghem de pacate si nocivitate care destrama ani de munca .
Pentru ca ai avut forta sa elimini ideea sfarsitului apocaliptic atunci cand sufletele pareau oricum numai nemuritoare nu.

Asa arata oamenii ca tine, au umerii lati pentru ca poarta lumea pe ei.
Ti-am zis vreodata cat de frumosi sunt oamenii cand devin stralucitoare corabii in larg?
Tata, noi-"vom străluci mereu printre oameni
ca două lampioane colorate
unul puţin mai înalt până la soare
altul puţin mai tăcut până la lună"

Mâinele zilei de ieri-Noi şi Ploaia-Elucubraţii şi Fascinaţie

Întotdeauna am ştiut că iubiriile câştigate la loteriile cereşti nu sunt de păstrat, nu am ştiut să le păstrez . Mi-erau dragi , le ţineam în locuri speciale , când în torace, când în epiderma flămândă de sinestezii . Când te-am văzut erai un val teribil de ierburi curgătoare în sus şi în jos , pârâu de lampioane din care ieşeau dospite lumini pe trupul meu.
Niciodată nu ţi-am zis cât de stângace ma simt când eşti în preajmă. Niciodată nu ţi-am zis exact de ce fug de oameni şi cum în cicatricile mele dorm abisurile lui Nietzsche şi răul suprem.
Sunt pe o margine(da, la capătul Lumii)

şi oricât aş încerca să văd în tot acest gol puţină umanitate nu mai este, Am zile când nu simt nimic , ai auzit bine, nu simt absolut nimic . Nu simt foamea, setea , dorul , gustul amar al loviturilor şi juliturilor de când eram mică, nu simt frigul lipsei vocii tale care ma îmbracă în ecoul unui Eden mai mic şi mai intim. Atunci îmi aminteşti de parcă ai fi un Do prins în suviţele mele încărcate de năvala mâinilor tale bezmetice şi albe. Albul tău ar dizolva dizarmoniile care mi s-au infipt în tenebrele minţii răvăşite de prea multă cafea.
O piesa spunea “sometimes goodbye is a second chance”, dar atunci când ai un singur vals ? Când ai un singur pas de mers pe bârna Supraomului? Când ai un singur ochi văzător şi altul cusut cu atâtea răni şi lipsuri ?
Nu cred că omul cu un singur pas poate cumpăra de alimentara îngerească un altul, nu că nu ar exista, nu că nu şi-ar permite financiar ci din egoism . Sunt complet egoistă pentru am căutat prea mult conceptul găsitului negăsit din oameni, am explorat şi m-am abandonat în misterul focului thanatic şi nu a fost plăcut, a fost dureros şi crud.
Fii tu următorul meu pas

, ajută-mă să învăţ să merg iar pe cele două picioare, ajută-mă să uit de umilitoarele aripi de grifon tăiate cu foarfeca chirurgicală a mamei din cauza rebeliunilor mele, ajută-mă să uit de sforile cu care mi-am legat demult gândurile ca să nu mai fugă în depărtările unui altcineva, ajută-mă sa redeschid compartimentul unui “Mâine” cu forţa unui sărut de Duminică udat de stropii săraţi ai ploii verii Noastre.

Din cand in cand era Marti

Iubitul meu de nicaieri cu trup de nicotina ,

Femeile isi aleg in general barbati frumosi , inalti , cu trupuri atletice . Mie intotdeauna mi-au placut cei cu trup de nicotina si cu fantani de fum izvorand din toracele lor cand clipesc .
Dar oricat de tentanta ar fi reluarea exercitiului de nesupunere cana mea de cafea insista in modul lui Rene Magritte ca nu este o cana de cafea ci un simplu simbol . De-ai vedea ce virgule mi-au crescut in par si cate ~ si : am in iris ..M-ai face nebuna si am dansa ca atunci ...Ai uitat ? De cand scrie in legislatia barbatilor aproximativ imaginari ca au dreptul sa uite ? Mai precis sa se uite ! Tu esti imaginar , prin urmare esti condamnat sa traiesti in intimitatea paginilor legislatiei .

Retrospectiva:

Cuvintele noastre erau risipite intr-o cana bantuita de entropie , avariile unei spiritualitati dizolvate in stereeotipie masurand in metri patrati sau cubi teoria nimicului .
Inainte sa te cunosc pe tine veneam de Nicaieri si eram Nimeni . Partea buna e ca si tu veneai de Nicaieri si erai tot Nimeni .
Cand ai plecat dorurile mele au ajuns sa se avarieze si sa ramana in urma doar rasina unui hybris limitat.
Sunt 143 de zile ,205920 de minute si nici o balanta care sa indice vreo urma de vindecare . Dar atunci cand chemi vindecarea ea se pierde in Atlantida si eu raman reprezentanta fetitei cu ochii de apa si cenusa in par care la prima intalnire cu realitatea s-a lovit de pometii ei si a inceput sa rada ( ca sa se vindece mai repede rana ).

Revenind:

Nu traiesc niciodata mai mult decat trebuie , fac economie cand vine vorba de respiratii si fug atunci cand risc sa devin un tabloul agatat de peretii mintii cuiva.
Permanent am incercat sa reconstruiesc din ramasitele lui ieri un azi care sa stie sa mearga bine pe cele doua picioare si niciodata nu am reusit . Acelasi actor inadaptat cu copite care se chinuie sa mearga inainte , pentru ca inainte e mereu dureros. A merge inainte e ca si cum ai merge odata pentru totdeauna desi ipocrizia situatiei sta in faptul ca fiecare om poarta o ancora cu el , chit ca ancora e un om sau lumina tremuranda a unei lumanari care nu demult purta pe ea credinta.

Lumini boeme cumparam !

Parca totusi ar fi fost mai util un dandy imaginar cu lumini in ochi si trup de caramizi.Ar marca reconstructia sa permanenta , vreau sa zic , macar ar fi vizibila . Vrei ceva nou ? ia si tu o caramida ! Il faci ori mai patrat , ori mai cubic si ii dai suflet numai cat sa ii ajunga .
Barbat caramida care se dezbraca inutil de pielea lui ...Barbat cu crapaturi care acopera stancile cu marginile sale , spectacol induiosator cu umbre rosii.

Inutil

Durere
Rabdare
Pasiune
Mila
Rutina
Banalizare
Intuneric rosu si pisici orbi

Nu...nici vorba , trupul meu nu s-a nascut odata cu tine . Nu ... noi nu avem loc sa ne inghesuim intr-o singura zi sa tragem jaluzelele si sa aspiram la tandrete . Tandretea nu a existat nicicand . Nu lumea nu sta in loc pentru noi si nici noi nu am stat nicicand in loc pentru ea .
Nici un gest de salvare , atunci cand trupul trecutului iti va tremura firav in palme . Uita , iarta si opreste-te,deseneaza-ma si sterge tot ce e mai bun , lasa-mi doar gandul ,fumul si sexul si hai sa privim la luna ca pentru ultima oara , sa ne certam si sa profitam de rotunjimile ei.
Seara asta e mai trista cand nu sta cocotata pe umerii tai iar azi totul se opreste aici . Definitiv.Categoric .
Ai auzit de moartea femeii in mine ? I-am dat o coala si un desen , a desenat o fereastra ..Cea din mine care vroia sa se arunce, s-a aruncat.

IN mine inca mai traieste copilul mic cu gheare de grifon , din cand in cand mai apasa cu gheara lui scarboasa pe carnea mea si ma sluteste . Dar tu nu ai vazut-o. Copilul murdar cu gheare de grifon se naste numai cand incaperile trupului tau erau fosforescente si reci.Copilul mic si negru imita cate un mort pe care il mai vede in vis si se stramba in toracele meu . Mereu isi serbeaza ziua cu cate un batranel pierdut prin cripta unei sticle de vodka .
Copilul murdar nu pleaca niciodata fara carnea mea intre unghiile sale . Apoi fuge si calca pe ape nevazute , imi poarta numele si il zice mortilor de pe strazi la intamplare . Ultimul lui prieten erai tu . Cand va vedeati mancati din viata pe saturate si stateati desculti in carnea mea , nemiscati si calzi privind prin fereastra intamplarile neintamplate si taind la intamplare din cresterea mea . Am crescut in R si I , intuneric rosu a fost mereu , din cauza voastra am crescut stramb si gresit si mi-a placut.

Ai sa uiti , ai sa te grabesti si nu ai sa mai ingrijesti semnul numelui meu . Voi rugini in tine , nu te ingrijora rugina nu va decupa nimic din tine , poate doar semnul inserarilor noastre.
Intre noi e un munte de rugina , prin care trece un tren , iar vatmanul purta un nume solemn de mefistofel

O briza jignitoare

Ce caut eu in viata mea ? Ce cauti tu in luna mai ? Am gasit urma pasilor tai acum mult timp pe plaja mintii mele . Nu stiam ce cautai atunci , nu stiu ce cauti acum prin cutiile goale ale imaginatiei mele .

Isi purta umilinta cu o distinctie aparte
Nimeni nu ar fi banuit ca nu si-a inlocuit corzile in 20 de ani.
Nu o facuse si nici nu intentiona sa faca.
Esti dezacordata i-ar fi spus cand o vedea dezgolindu-si noaptea de pe trup .O sa vina o zi in care nu vei mai trai in un anotimp ci intr-o ploaie permanenta , va veni ziua in care te vei bloca si te vei ascunde in cutia cu nasturi de pe soba cautand raspunsuri fara legatura cu intrebarea de la care plecasei.
In aplauzele multimii orice planta pamanteana si-ar dori sa isi infinga radacinile in edenul provizoriu al unui Cineva .

Ii placea sa rada si sa spuna ca atunci cand se face mare va fi alchimist. In fond cine sa nu isi doreasca sa studieze alchimia lacrimii.
Ai dreptate , "acum ,asta sunt: o anomalie!
-o jumatate de om !
Din dimineata aceea, m-am scindat fara leac.
Sunt si nu sunt.
O jumatate din mine-i minciuna;
Partea care nu se mai vede
e cea adevarata.
(Jumatate de om , Ovidia Babu)

Sunt sadica din cand in cand dorul de uman are un gust de sange atat de bun , si plansul cel mai umil se varsa in sangele tau sub forma unui Nil mai nobil .
Iarta-ma obscuritatea , iarta-mi neintelesul , eu nu m-am nascut aici , sufletul meu s-a nascut ghemuit sub umbrela de ploaie a unui om prea grabit , care vorbea prea mult prea la imperfect ..

Inca sunt convinsa ca Dumnezeu a cheltuit prea multe celule ... Sunt zile in care te simti ca o cheltuiala genetica inutila in care isi doresti sa vina cineva si sa iti dea rezolvarea ta matematica pe o foaie , stearsa , reorganizata .
Nu , aici nu ma cunosti , aici foaie e a ei . Aici coala , aici hartia e refugiul unui eu masochist care pastreaza mereu distanta regulamentara fata de cuvintele indragostite si se rezuma la taceri ..
Mi-am imprimitat toate tacerile pe perna ta , ca o pata , ca o arsura pe creier.

Secretul ? Nimic nu e aici- Ma pipai si nu ma gasesc
-cand nu exist sunt perfecta-"Nora Iuga"

Ruina

Trunchiul tau din spini s-a altoit pe realitatea mea din petale cenusii de ceata . Ai ramas aceeasi pata morbida pe care am cunoscut-o intr-o intersectie aglomerata . Purtai incaltari grele si purtai pe umarul drept zambetul meu trecator si pe umarul stang refuzul si fuga .
Te-am inteles si eu as fugi . Si eu as fi la fel de speriata ca tine daca ar veni o umbra , s-ar transforma intr-un verb incandescent si mi s-ar lipi de suflet .
Cu ce drept ? As trai in ilegalitate recunosc , mi-as asuma dreptul de a ma gandi liber si curat la tine zilnic chiar daca asta ar desfinta orice alte drepturi pe care le am .
In lumea ta in care totul e redus la materialitate , sperantele sunt pietre iar o femeie indragostita trebuie sa se roage sa fie iazul in care arunci pietrele si pui dorinte ...

Orice barbat cauta femei care ii semene fericirea la poarta gandurilor sale , eu ti-am semanat mereu cenusa , mereu ti-am adus ramasitele focului pe care il aprind zilnic la aceeasi ora. Inchid ochii dar tu ti-ai pus o pluta de luni bune pe iazul meu si nu vrei sa pleci de acolo . Absenta ta nu vrea sa plece de langa desi o alung cu tot focul si cu tot fumul . I-am innegrit lemnul si cu toate astea gustul absentei tale nu e negru .

Singurul poem de dragoste a fost : "Iti mai aduci aminte cand te jucai de-a Apocalipsa cu mine ? Cand imi numarai zilele/si asa putine / pe bile care nu aduceau niciodata norocul ?
E straniu dar s-a nascut omul care numara ceata si sangeriul zorilor mele . S-a nascut omul care mi-a zambit pentru ca i-am semanat cenusa la poarta in intunericul lui Decembrie.

De atunci pana acum ma tot gandesc, ca am sa-ti apar intr-un vis pe care dimineata in tine il sapa . Miniscula parte a lumii , femeie inutila care sta spanzurata cu coatele pe singura stea a Siberiei tale.

Orez cu lapte in Praterstrasse

Trăiam între iad şi rai la propriu ,
eram supli , nervoşi , ne tăceam
cu o mătăsoasă duioşie unul pe altul ,
ne ştergeam coşmarurile,
ne făceam paturile , ghetele,
ne dam pe gheaţa ei de viaţă.

Uneori observam realitatea.

Atunci,ceva se ghemuia
în colţul cel mai umbros al casei
şi începea să ne scâncească la piept.

Era un pui de realitate, ca şi noi.

Singur şi trist, şoptea printre lacrimi.
Luaţi-mă şi pe mine între rai si iad !
Băltoaca asta în care trăiesc m-a obosit.
Nu-mi mai pot manca nici măcar orezul cu lapte,
nu mai are gust de atâtea gunoaie pişate,
de atâtea cuvinte îngâmfate şi reci.

Ce să faci cu un pui de realitate
care-ţi scânceşte la piept ?
L-am luat cu noi între rai şi iad.

Pare mai vesel de atunci
sau , oricum , mai echilibrat.
işi mănâncă pofticios orezul cu lapte
si , lucru rar la un pui de realitate,
visează cu ochii deschişi
şi se prăpădeşte de râs.

E molipsitor.