bunicul meu partea 1.

Pielea lui inca nu era acoperita de riduri , si mainile lui erau atat de muncite incat pastrau textura tineretii lui. Cu mainile acelea da , cu ele muncea zi de zi , statea in soare , se lupta cu pamantul , il mangaia , il curata , ii vorbea . Inca imi amintesc chipul lui pe patul de spital slab si tuns la chelie , nu mai era omul puternic si impunator , vorbea in soapta , abia se mai tinea pe picioare . Era un om atat de demn nici macar nu m-a mai primit in salonul sau am stat la usa , mi-am sters repede ochii , i-am zambit si am plecat , bunicul meu nu a stiut niciodata cat de mult l-am iubit . Cat de mult in iubeam in zilele de vara cand ma opream la cine stie ce carciuma sa ii cumpar mici. Bunicii mei iubeau micii , micii din balci, din carciumi , de acasa , de pe jaratec.
Imi amintesc ca aveam 11 ani si ma plimbam cu mama. Nu noi nu mergeam la cumparaturi , nici macar la plimbare ci la spital. Spitalul era biserica mea.Alb , alb , cumplit de alb . Visam alb , gandeam alb si mirosul ala nenorocit de spital era TOT ALB . Nu ma pot opri din plans de cand am inceput sa scriu . Doamne cand il vedeam pe bunicul meu in picioare iar aveam totul. Eram eu , eu o fata incredibil de bogata spiritual cu omul asta minunat si care a aflat ca e bolnav prea tarziu. La inceput cand era internat si nu stia ,toti il amageau ca e altceva . El era insa mult prea inteligent.
-Am cancer nu ? o intreba el pe mama
-Nu , cum sa ai cancer.
Cancer, metastaza cerebrala , bunicul meu a murit in chinuri groaznice , bunicul meu NU mai putea vorbi , iar eu , eu un copil de 12 ani umblam prin manastiri sa ii caut vindecarea. Dar nu bunicul meu s-a vindecat ci eu m-am vindecat de toata umanitatea , de toata bataia de joc , de toata sila odata cu moartea lui .
Nu am fost langa el. Nu… ma plimbam pe afara . In aceeasi seara l-am visat . Visul incepea cu sfarsitul bunicului meu .

Dana Mandru-Flacara

Probabil asta sunt eu . In forma bruta.


Risc, imi spusesem candva, nu se poate sa nu l fac sa ma iubeasca intr-o zi, si mi am pus in joc toate armele. In spatele amabilitatii cu care ma cucerise la inceput, zacea un munte de indiferenta care pe mine, indragostita, ma facea sa sufar ingrozitor la orice intalnire cu el.
- Chiar nu-ti dai seama ca tin la tine? I-am spus
- Ba da , raspunse el sec.
- Si n-ai nimic de spus?
- Marita-te cu mine.
Bucuria mea fu prea mare ca sa mai analizez tonul, gesturile, privirea pe care mi le adresase in acel moment . I-am sarit de gat spunand printre lacrimi da. El statea impasibil . Cand apropierea mea il deranja prea tare, ma indeparta cu palmele.
Nu simtea nimic, nici ura, nici dispretul, nici mila, dar - ce era si mai grav - nu simtea dragostea.
Emil s-a casatorit cu mine pentru ca era un om destept care-si intelesese rolul pe lume si care trebuia deci sa se supuna si el ca oricare altul, legilor firii. Dar fara sa iubeasca.
Anii treceau , fara sa aduca schimbarea mult sperata. Imi doream un copil . Era singura sansa de a-l transforma intru-un sot si tata sensibil. Intr-o seara, la cina noastra muta in doi, in timpul careia Emil privea plin de interes ecranul televizorului, i-am marturisit ingrijorarea mea
- Nu vrei copii?
- Noi sa fim sanatosi, ca in rest…
Emil rostise una din cele mai lungi fraze din viata lui, fraza vietii sale. Cum putuse spune una ca asta? . Privea prin mine ca printr-un geam. Nu-mi zambea. Nu-mi rostea nici numele. Cât despre altceva...nici vorbă.
Am fost sfatuita sa divortez. Am fost tentata sa-l insel. Am fost la un pas de a-mi pune capat zilelor. L-am rugat sa ma iubeasca. M-am tarat in fata lui. L-am amenintat. L-am lovit cu pumnii . Am facut totul pentru a-l scoate din indiferenta .Zadarnic .Am renunţat..Acum sânt o femeie monstruoasa .El m-a modelat, el , cu privirile lui de gheata, dupa propriu-i sablon .Ce sa mai salvez din mine si cum?
In vocabularul lui Emil exista, totusi, toata gama cuvintelor frumoase. Dimineata ma intampina cu acelasi dezacordat “iubito”.
- Nu-mi mai spune asa.Nu-ti sunt nici iubita, nici prietena, nici sotie. Nu-ti sunt nimic! Nici macar nu exist pentru tine. Nimic mai mult decat o tovarasa de apartament
M-a privit rece, ca de obicei,a spus un “Bine” si a parasit bucataria.
Cu toate acestea, sotul meu se adaptase perfect pe calapodul casniciei, jucand rolul sotului ideal, pe care orice femeie, poate, si l-ar fi dorit daca nu ar fi avut pretentiile mele stupide de a primi nu dragoste, dar macar putina atentie. Tratamentul sacaitor, pe care i-l administrasem lui se intorsese împotriva mea. EU ma vindecasem, nu el. De dragoste, de speranta, de tot. Eram ceea ce era si el: un seif blocat, al carui cifru fusese uitat cu buna stiinta. Imi ferecasem inauntru toate sentimentele, bune si rele, laolalta. Cine avea nevoie de ele? Dar ştiţi ce e incredibil? O data cu decaderea mea iminenta, in ochii lui se naste o lucire noua. Ma priveste. Straniu, zambeste! Se apropie de mine si ma saruta pe frunte. Acelasi “iubito” de odinioara pare sa ia amploare, la inceput timid, soptit dupa ureche, apoi descatusat, din ce in ce mai rasunator. Ingenuncheaza in fata mea, se taraste, cersindu-mi o vorba. Ma ameninta. Ma loveste cu pumnii. Nu mai am ce-i oferi. Acum sunt Emil cel de o viata. Rigida si fara expresie, in timp ce el, stupefiat la picioarele mele, nu-mi accepta atitudinea. Il evit, pentru ca nu stiu ce ar trebui să spun.Nu simt nimic . Acum ii dau dreptate . Sa nu simti nimic e fantastic!

Hai tu ! Hai sa ne banalizam !

Valul de cenuşă mi-e casa. Nu cunosc omul . De ce? Pentru că nu mă cunosc pe mine , doar că ochii m-au amăgit într-un moment spunând da Raluca te cunoşti acum va fi bine. Nu am curaj pentru că curajul e o piatră cu care arunc în mine ca să văd ce pot lovi in spatele vălului meu.Aproape nimic , cu toate asta e ceva.
Am scos la licitaţie pe ebay o duzină de lacrimi , pe care le-am vândut ieftin unui nor ce uitase a mai lacrima după ce şi-a pierdut toata familia într-o furtună provocată în graba. Nu mă hrănesc cu mare lucru doar mai fur de prin beciuri conserve ca să găsesc Drumul lui Cormac Mccarthy când voi ajunge la mare le voi da drumul . Am criogenat toate elementele frumoase ce mi-au fost dăruitela naştere într-o pungă de plastic , bio domnule , chipurile , adică poezia, muşcatul cuvintelor , muzica doar doar că o sa fiu demnă de a fi acolo undeva în scenă, pentru voi, pentru voi toţi.
Nu a mers , dar ce să mai vinzi , amintiri de un minut , iubiri de o noapte ? Nu acum îngerii cumpără doar sandale aurite şi aventuri de prin ţara nimănui. Îmi era teamă de ţara asta până am aflat că e a mea . De ce nu mi s-au dat şi mie la naştere brăţări şi cercei de aur cu bobiţe, sîc! Nu ştiu.Să fi fost de vină faptul că eram plinuţă şi s-au gândit domnule să am loc , aşa dolofană cum eram să încalc vre-un unicorn şi să scriu poezii despre un dop de bere pe la 5000 de metri , ca să fiu shic şi UNICĂ , prin ceva .
Îmi place să merg cu tălpile goale , prin ploaie , pe iarbă , pe nisip , pe gânduri că uneori mă zdruncină euforia atât de tare încât calc pe gânduri în amintirea copilăriei în care visam şi eu să calc pe struguri , doar , doar apare mustul de la care inevitabil mi se făcea rău de fiecare dată. Dar acum să fim serioşi alles geht voruber şi orice copil serios care se maturizează trebuie să uite de călcatul pe gânduri şi să treacă la lucruri mai serioase adică la deteriorarea amintirilor , la umiliri , la mâncărimi de torace doar ,doar că parcă ţi-ai scoate toate sentimentele bune din suflet şi aş muşca din ele sănătos ca dintr-un măr verde . Şi ca să vezi când dupa sute de ore de chin scoţi sentimetele pe unde poţi, pe urechi , pe gură , prin artere, prin humerus , constaţi fericit că nu ai viermi în suflet , ci doar o furtună cu un fulger care se prezintă constant la datorie şi îti cere de mâncare . Tu , aşa fără suflet cum ai rămas îl mai şi cerţi pentru impertinenţa lui , Sir Fulger chiria pe luna mai !Auzind nu doar că il pufneşte râsul dar se duce să îti ia şi o bere că ai simţul umorului.
Hai noroc !

Cuvantul muncit cu grija

Ochii mei sunt un morman de praf prin care curgi
Fara ochelari imi pari o broasca testoasa fara carapace
Izgonesc cuvintele catre Siberia totusi le voi o haina de blana
Mostenita cand eram copil.

Ce ai tu ? Tu ai o tacere perfecta aproape premeditata.
Tu privesti in ochi femeile si mereu le suprinzi cu aceeasi replica
“Iubito, cad stele in irisul tau”
Eu vars cafeaua pe podea doar ca sa imi amintesc de clipa in care ziceai
Ca in parul meu mereu e toamna.

Intre noi a fost mereu un zid de matase, o rochie de femeie.
Am refuzat sa ma mut cu tine din cauza ca pe luna mereu e vara
Prea cald.
De multe ori ma pierd prin lume si intreb necunoscutii daca te-au vazut
La fel de banal le spun ca locuiesc in tine si ca stam langa o gara

Noi am trimis scrisori tuturor pentru ca toate nu aveau adresa
Noi nu ne-am cunoscut niciodata dar mereu am scris despre inflorirea
Apusului.
Imi e teama de numele tau
Numele tau a nascut toamna in parul meu.

Tu nu esti aici , sunt doar eu asezata intre doua poduri prost luminate
Clipesc din ce in ce mai des in speranta ca o sa te aduc aproape
Cu tot cu jobenul tau negru si papionul argintiu.
Tu esti cu mine in toate distantele mele –
Cum sa te gasesc , daca tu te tot cauti, te cauti…
In apa fantanii ochilor din care niciodata nu ai baut?
In zgomotul ceturilor pe care nimeni nu le-a strabatut?

P.S: Te astept la masa, tot acolo in mansarda veche cu ceruri transparente, inventand nimicuri.

Hai

HAI
HAI
HAI
HAI doamna ce ...
Ce tot astepti?
nu vezi ca se face intuneric?
Hai spectatorii asteapta
catelul si pescarusul
sa nu mai zic de zecile de personaje
din mansarda
Trage , odata !
Nu-mi spune ? Ti-e teama deci?
Daca nu tragi acum nu ,
Nu se mai tine nici un spectacol
atat?
Un foc?
doua?
trei?
Pescarusul se pune pe o creanga
Deasupra capului sau
si cainele ii vine lenes la picior
Doamna , nu va suparati
Dar de cand trag poetele
in umbre?
Asa unu esti?
parca iti placea de Platon
si de cifra 3.
Esti singura(tatea).
si ai doua note si-re,
dar nici o iesire..

tacerea ?

Va plac cortinele? Va place actoria? Dar Romania va place?
Dragii mei ..
Care dintre voi pune banii pe primul plan? Ridicati o mana va rog.
Ooo 1,2,3,4,455666 mhm...O multime! Splendid!
Cui ii place arta?
1,2,3,45,65...ceva mai putini dar fie ne descurcam .
Cine crede ca se mai poate castiga ceva din arta?
0,1;0,2;0,3....0,00007...
E bine tot am ramas la +.

Dragii mei sa fiu iertata.Probabil gresesc sa va spun ca Romania , asa cum spune si o draga persoana mie , e o tara a zugravilor , mesterilor , coafezelor O...Si sa nu uitam o alta mare valoare stilistii. Murim de foame intre un coafat si o tunsoare stylish , ca trebuie sa fim in randul europenilor.
Cu ce? Cu ce ?
Tu , tu stii cu ce se mananca artistii romani? Te rog nu face confuzie intre artist si imagine publica . Artistul acela care joaca in spectacole de caritate si nu ii stie numele , sau il lauda toti (iubirea de dupa un spectacol e un fel de mi-esti drag , de asta pentru ca esti al naibii de bun te uit repede).

Teama de nou, teama de inovatie , e absolut purtabila . E o moda si nu avem ce face. Ori merge spectacolul mai departe , ori gata nu'l mai joci. Si te intrebi ...oare merita uneori ca artistul sa iasa din scoica lui? Scoica asta care se tot plimba prin fel de fel de locuri exotice pana ce ajunge fix in mijlocul lupilor ...sau sa le zic oameni care vin la teatru sau la o galerie de arta cautand sa se amuze, sa gaseasca ceva suse, sa se relaxeze dupa o exagerata munca de 8 ore cand s-au asezat comod la biroul lor pe scaunul negru de piele cu picioarele pe birou.

Ati inteles?! Nu tin sa ajung zugrav si totusi mi-ar face placere sa zugravesc pe mutrele seci la un spectacol o gura mai stramba sau un ochi care priveste doar in sus de jena. Asta ca sa se vada adevaratul spectator. Nu tin sa fiu stilista cu toate astea cine stie poate s-ar afla mai repede ca actrita/sau actorul de pe scena are frizura unei mari lady precum Lady Gaga sau un personaj mai familiar romaniei Puya sau stiu eu. Exemplele sunt luate la intamplare a nu se intelege ca as avea ceva contra lor. S-ar afla mai repede cum se imbraca si cum au parul decat cum joaca .

UNDE ? UNDE SUNT STOLURILE DE fluturi ce curg dinaintea ochilor nostri dupa spectacol ? Unde sunt licuricii care raman o saptamana sa ne vegheze somnul dupa un spectacol bun? Unde sunt golurile in stomac? Unde sunt lacrimile de fericire pe care nu le putem opri? Unde suntem noi? Unde ? Imi spuneti si mie unde se vinde umanitatea acum? Imi spuneti unde s-a dus toata arta ? Imi spuneti? Probabil nici voi nu stiti. Probabil a disparut cum dispar stelele in Bucuresti mai repede decat oriunde in alt loc din lume . S-a schimbat vremea definitiv in neuronii si arterele noastre oare? Va fi mereu frig acolo ? va fi mereu o siberie gri?

Si azi au disparut...toate sentimentele odata cu saci de copilarie in gropi de gunoi , odata cu lacrimi de fericite in ghetari , odata cu caldura in singurul foc mare care ne separa de animalitate.

Dragi prieteni va las ...Am un acvariu plin cu broaste testoase care imi promit ca intr-o zi vor salva arta. Ce ziceti le putem ajuta cumva ?De si-ar prinde toate femeile parul cu clama numita timp , poate am pune lumea pe pauza si am salva arta.

The show must go on.

Incertitudine

Ma fascineaza conturul mainilor tale parca sunt concepute pentru a'mi tine chipul strans si a-i da o palpaiere de rosu de fiecare data.
Mainile tale stiu sa ma inveseleasca atunci cand sunt o scoica plina de intuneric ... Mi-e dor de noi...Noi , pinguini stand pe plaja imaturi sperand
ca va veni iarna pe cea mai calduroasa insula numai ca sa nu ne separam , numai ca sa nu plece fiecare in coltul lui de lume , in propria lui insula ,
in propria Arcadia.
O...plaja asta e mult prea mica ..e o plaja pentru doi oameni. E o plaja a unui sfarsit apolocaliptic , e o plaja pe care am construit-o adaugand cuvinte,
suficiente de grele cand sa inlocuim kg intregi de nisip , adaugand virgule despartirilor si modurilor in care reusim sa ne ranim . Tot ce am avut cand
am venit pe plaja asta au fost cuvintele , virgulele le-am inventat cand te-am intalnit . Tu,tu chiar crezi ca nu as fi putut trai intr-o lume fara virgule?
Apoi a aparut pauza ... si pe plaja noastra statea o nimfa alaturi de o umbra iar vantul batea atat de tare ...parca vroia sa smulga umbra din radacini,parca
tipa sa ne intoarcem pe plaja aia ...sa ne intoarcem in locul unde ne-am aruncat toate gandurile si unde soaptele ajungeau la tine multumita brizei si apa
....APA era atat de rece incat a devenit oglinda chipului tau ...nu m-am ridicat din fata oglinzii pana ce nu ai venit ...pana ce ultimul tun din lume a anuntat
ultima poveste de iubire.Zgomotul atat de puternic ...aproape ca a spart oglinda in care ma uitam si speriata am alunecat mai mai sa imi frang corzile de bronz
ce tineau aripile ce m-au adus pe plaja. Tu ai sarit si inevitabil te'ai impiedicat ...Am ras cu lacrimi in ochi gandind ca te-ai ranit. Dar erai bine.
Am ras atat de mult incat am acoperit tot cerul cu rasul nostru si el indulgent a stins lumea pentru noi. Pestii se leganau langa plaja cantand ultimul cantec,in
speranta ca fiind ultima poveste de dragoste nu va fi si ea demolata cand ziua va zbura spre cine stie ce alta planeta.
Si asa am ramas noi cine stie pana cand intr-o plaja,o sala de asteptare confort I...cand am terminat de scris toate cuvintele pe nisip, ne-am despartit in silabe
adormind fiecare intr-o ceata , una rosie ,alta aurie promitand ca ne vom trezi pe paginile unei scrisori pe 23 aprilie 2010.