Viata precara/ Fragmentarism

Ce face un om sa fie OM? Ce e umanitatea? Ce e bine? Ce e rau? Dupa cine avem voie sa plangem?

Toate sunt legate de idea de adevar. Inscrutabil ca de fiecare data, Nietzsche in Beyond Good and Evil infatiseaza adevarul ca fiind o femeie care nu se lasa cucerita... de nimeni nici macar de marii filozofi.

Adevarul permite-mi sa iti spun este cea ce ne tine impreuna si separat simultan. Combustie dizolvata in ziua de maine.

Cum ziceam in inceput, ce face un om sa fie om? De ce plangem? Dupa cine avem voie sa facem asta? In comceptia freudiana defapt nu ne lipseste persoana in sine ci ideea ne lipseste ideea de Eu in aceea persoana. Ne lipseste materia pe care noi am impregnat-o in aceea persoana si care aduce odata cu disparitia persoanei si disparitia acelui Ceva in noi.

Poate de asta au disparut atatea lucruri. Microbul investitilor emotionale e incontrolabil pentru oamenii suferind de hypersensibiliate acuta. Dar poate ati trecut si voi prin asta. Da...vor veni alte maini, alte valuri de extaz, alte zambete.

Dar dorul?

Dorul meu e nereturnabil si raman sa astept cu chitanta de adevar acolo unde era magazinul nostru. Am construit magazinul cand aveam 18 ani si adunam nimicuri.

Hilde,
E normal sa iti fie frica.

Paper

Draga amintire,

Iti amintesti cum m-ai dezbracat bezmetica in cautarea Eului Primordial? Iti amintesti cum in betia dionisiaca de atata intoxicare nici macar nu ne aminteam numele fiecaruia?
 Iti amintesti cum imi ziceai ca muzica ce atinge profunzimi e muzica lebedelor? Dar nu era vorba de Nietzsche spunand asta ci de tine dupa filmul acela exuberant cu noi doi.

Iti amintesti ce s-a intamplat dupa? Te-am tarat ca pe o prada inutila si m-am facut comoda in casa ta. In romantismul canapelei ce parca vroia sa ma elimine din tablou si sa ma inghita, ne-am uitat la un film care nu vorbea despre nimic si care vroia in conceptia ta sa fie transcendental. Gresit.  Dar hai sa mai vorbim putin despre tine (de parca nu am fi facut asta de 1 ora in masina).
In nepasarea femeii de 22 de ani, ai vazut emotia lui Hilde. Dar era emotia ei care gradual ajunsese la paroxismul intoxicarii.

Nu, nu s-a intamplat asa ai spune tu. Femeia de atunci era slaba. Iar eu ti-as raspunde, era din cauza climei din camera, sunt slabita cand temperatura este sub 15 grade. Nu ca ar fi scuza ideala pentru a te face comod cu un strain sub o patura. Aptitudini de intelegere si cunoastere cerute? Grad emotional?

Daca pana acum credeam ca emotia esentializata inca e concretizata in cautarea eului primordial si a reconcilierii cu natura ( atat interna cat si externa) aceasta Arcadia a cazut inainte de a fi proiectata. Caramizile sunt vechi iar suruburile noastre interne iubirea mea sunt mai slabite decat oasele unui fotomodel marimea 0.

Nu mai stiu cum sa ma intorc, iar acum trebuie sa plec pana te trezesti. Raman parfumul si betia momentului si un aparat cognitiv disfunctional.

Usa

Stii povestea cu zidul ?
Nu stiu.
Vrei sa asculti ?
Sari peste partea cu a fost odata cu niciodata draga mea nu vreau sa ....
Dar pana sa isi termine propozitia ea deja il privea aprobator .

Bine nu a fost odata ca niciodata. Zidul lui era construit pe baza principiului dual deschidere si excluziune, era al lui dar nici macar lui nu ii era permis sa treaca, similar cu personajele lui Kafka si simultan un flaneur. Al cui era? Eu vorbesc strict de zid si prefer sa nu dau detalii. Capisci? 

Zidul lui era facut din ovaz,
    Ca un mic dejun irlandez,
Un pic de porridge.
       
Zidul ei era o simpla usa
    Transgresare a limitei
De ai avea o manusa.

**** Precis de data asta significantul e diferit. De data asta nu e o morala, e o parabola desculta. Inexplicabil dar in spatele zidului aerul e mai rarefiat... Vietatile respira numai cu capul in jos si merg strict in diagonala. Nu exista saruturi, mers la brat sau alte lucruri de natura emotionala. Il poti atinge pe celalalt intr-un joc de contact improvisation si dupa daca aerul iti da aprobarea ti se permit clipe de apropiere.


Dar de ce ai vrea asta?

Precis o limita este doar o limita si un zid este doar un zid si usa? 


Usa a fost promovata !

Usa si ea ....erau acelasi lucru.... deliciu chimic...esenta.

Spotlight

                                                                                   Nu cauta explicatii si nu cauta adevarul.

Ar fi mai simplu daca femeia din fata ta nu ar trai in una din cartile lui Saramago. Ar fi mai simplu daca nu ar fi absurda si ar spune ca fiecare om este o insula si trebuie sa pleci de pe insula pentru a te gasi pe tine.
Ar fi simplu daca nu ar scrie/ daca nu ar respira/ daca nu ar vorbi prea mult/ daca nu ar canta la 2 dimineata/ daca ar ...
Vine o clipa cand...
                               Cartile inceteaza sa iti mai fie partenere si te trimit in explorarea propriei vieti, partea neplacuta ar fi ca niciodata nu stii ce cauti asadar te rogi sa fi fost o broasca testoasa, iti doresti sa traiesti mai mult si mai incet, iti doresti cumva sa te conectezi la organismul artificial al timpului si sa respiri aerul unui prezent favorabil.

                               Dar cum asta nu este niciodata facil :
                                Incepi si (plangi) sau te plangi folosindu-te de obiectele din dotare, foi, conserve cu arta, tentative picturale atasate de pereti, parafrazari, combinari de cifre si tot asa.




***** As vrea sa imi explice si mie cineva de ce
De ce exista un mecanism emotional ?
Explicatii favorabile :
1) senza l'amore devenim una conghilia vuota
2) optimism
3) energie
4) simbioza
5) (de)plouarea mediului ambiental afectiv
6) pentru imbogatirea povestirilor transmise pe cale orala
7) acesta nu mai este un punct ci pur si simplul umple spatiul

Asadar?
Va las in compania unui om fascinant.

Un fel de inceput sau A sinister beginning

It always begins with I hoped it was you and it ends with I thought it was you.

Intotdeauna incepe cu speram ca esti tu si se termina cu tu esti? Grotowski si-a numit teatrul "laborator" iar Charles Dullin l-a numit "atelier". De aici si juxtapunerea spect-actor-actor este simtita cu tarie. Nu am de gand sa vorbesc despre asta insa.

Traire, visceralitate, imaterialitate, strazi, umezeala, oameni, maini, negru. Londra e patrunsa de idealitate atunci cand nu devine casa ta. E facil sa spui ca acasa are un neajuns in schimb, acasa e acasa doar in tine unde oricum e ferit de mundan si balast. Neajunsul orasului cu pescarusi purtand pe aripi umanitatea unui necunoscut. E hilar ca scriu toate astea in timp ce ma priveste un necunoscut imbracat in rosu din casa de vizavi. Nici eu nu imi pot rupe privirea de acolo. Are o camasa alba pe care o aseaza pe un umeras si ma priveste la fel de timid inapoi, pe cat de invaziv pe atat de sensibil.  Bizar cum observatorul devine actor involuntar.

Cred ca dureaza ani buni pana gasesti apa pe care poti pluti si care al carei sunet e undeva intre visul puiul de om si visul adultului. Pana atunci ... ramas bun.

Gradina.O alta seara in Arcadia.

Iarta-ma.

Iarta-ma pentru ca am uitat sirul barbatilor care au batut poteca asta de cuvinte. Nu au lasat in urma lor nici argint, nici poezii sau ciocolata, nu a ramas nici macar o pana din aripile ultimului venit.
Acum vreau sa vorbesc despre ei. Despre gradina cu flori pe care mi-au lasat-o.

Primul din ei nici macar nu stia sa sadeasca o floare, desi uda mereu florile gloriosului meu dor. Dorul meu era mereu fraged si inflorit. Il purtam in par si el zambea naiv stiind ce responsabilitate pusesem pe umerii lui. Dar intr-o zi el a uitat sa ude dorul iar eu am uitat sa il port, am uitat cu repeziciunea unui orb traversand o cale ferata la miezul noptii. L-am iubit pana cand farurile au uitat sa mai lumineze casuta din lemn de la marginea lumii. Semana cu tata, evident ma refer aici la faptul ca era inadaptat si avea pe buricile degetelor cate o poveste pentru fiecare zi. M-a scris fara sa stiu.

Ultimul ... Dragostea care incepe cu un refuz e sortita implinirii de moment. E epuizabila si nu se da in rate oricat de mult ai incerca. Am cautat sa vand amintirea la negru dar vanzatorii au constatat ca e ridicol sa ceri pana si un penny pentru ea, pentru ca totul era dinainte construit. Drumul pe care am mers, florile albastre din gradina, cantecul pescarusului la despartirea unui te iubesc de un altul.
Constatarea ca dragostea e divizibila pentru unii nu imi mai provoaca nimic. Nu o mai simt. In infantilitatea mea imi doresc sa vina pescarusul de atunci cu o masca venetiana si sa ma invete sa sufar din dragoste sau macar sa imi ofere o sedinta gratuita de terapie.

Trebuie sa renunt la gradina. E mult prea multa zarva acolo. Amintirile se cearta intre ele, fiecare dimineata lasa o noua victima, o alta floare smulsa din pamant lasand o urma innegrind amintirea.

Ce floare ai fost tu odata? Una nobila, caci ai sadit o alta floare... Iar asta e povestea bobului de ramas bun 9 luni de la germinatie.

P.S:  Las poarta deschisa spre Arcadia.

Adagietto

Se imbraca cu lumina lumanarii in camera mereu intunecata. Nu e singura are notele cocotate pe degetele mainii drepte. A invatat sa uite sa numere. Numara pana la 4 si inapoi apoi inchide ochii si lumea e redusa la 4, patrimi de nota, timpi, batai, ecuatii cu -4 oameni.
Isi doreste sa auda vocea unui necunoscut la capatul firului si sa o linisteasca. Sa ii spuna ca si el a avut o zi proasta dar e arlechin profesionist si nu ii este permis sa isi stearga zambetul de sambata dimineata.
Ea l-ar invita la o cafea dar lumea ei este mult prea concreta pentru bietul arlechin.

In timpul liber se joaca cu fiul ei imbracat mereu in albastru inchis. Il cheama Tom. El e un copil fericit in ciuda circumstantelor. Ii plac acadelele Ted Rock's si ceaiul. Dimineata canta simfonia lui Icar pentru ca ii era dor de tata.
Tom nu vorbeste prea mult, doar canta, incet si singur. Uneori il acompanieaza lumanarea argintie a mamei cu flacara ei tacuta.

Azi nu a fost nici un sunet prin casa. Tom e plecat la repetitii iar mama nu mai numara. Doua saptamani a numarat, a rupt fasii de sunet si s-a dezbracat de monocrom. Azi mama poarta albastru inchis. Tocmai a inchis usa si alearga zambind sa il ia pe tom de la repetitii. Azi e ultima zi pentru acest adagietto albastru.

In acea zi mama si Tom au plutit pe oceanul albastru din globul lui Icar. Nimeni nu a mai auzit de cei doi de atunci.