duminică, 20 septembrie 2009

Nemiscare



Iti tot spun sa pleci tu refuzi de fiecare data. De ce? Nu esti aici si de asta daca ai fi poate ai aprecia gestul meu ..frumosul meu gest de aparare.
Sunt antisociala. Ti-am spus-o de multe ori. Iar in unele dimineti ma trezesc cu vanatai spirituale. Cand sunt singura cu cei 23 de ingeri jucam "Hai sa facem bine" si cad epuizata in bratele aceluiasi sentiment care tipa si imi macina sinapsele , dar m'am obisnuit cu durerea de cap persistenta , cu mainile funii cu chipul tau foarfece, cu fluturii desenati , da cei ce nu isi iau niciodata zborul , cu tine domnule marele erou , marele erou al nimanui.
Mereu imi amenint gandurile ca o sa plec , ca mintea mea va ramane un apartament gol , ca nu voi mai face curatenie , nu le voi mai gati hrana preferata , nu le voi da drept desert Cioran diluat cu Pamuk si Gunter Grass , nu le voi mai canta . In fond pot intra in greva , poate imi revin spiritual dar mintea mea refuza sa cedeze.

Aseara am visat ca alergam pe acel camp verde care nu se mai termina. Te jucai in parul meu si eram cu picioarele goale . Nu , nu mai erai Jimmy , personajul lui Osborne dar nu iti depasisei conditia de punct negru. Admirabil. Mainile tale sistematice gauri negre ma fac sa ma pierd .. si se fluidizeaza toate starile spirituale si se agata de trupul meu multe metale grele perfect drepte , in doua zile le voi duce la prelucrat , metalele de la tine mereu ajung sa fie amintiri si nu stiu exact in ce sertar al constintei mele se aseaza. De multe ori te'am amenintat ajungi la mobila veche cu tot cu sertarele tale care nici macar nu se mai inchid cum trebuie.
Tu pui mainile pe genunchii mei , ma privesti 5 minute foarte atent si spui :
"nu vei face asta , mie imi plac piratii".Eu ma banalizez insa si epuizez uneori toate drumurile care duc la tine si uit uneori ca drumul pornea prin urechea stanga cu vocea ta amortita ..insa am uitat traseul , pentru ca din mine au ramas umerii..pe care te asezi constincios in pozitia ta de uitare..ai ramas nemiscat de un an..iar trupul meu uneori se scufunda in aceeasi nemiscare numai pentru a nu te deranja.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fragmented Hope

  Sometimes we simply overdose on fragmented hope. Because we try to forget on the bottled antidotes we found in the sentimental value of ot...