Ochii mei nu au imaginea cerului si nici imaginea drumurilor tale orfice prin infern . Nu am fost nicicand cea pe care o salvai de la damnare , flacari sau pacat . Nu am fost gandul bun cu care adormeai pe pleoape. Am fost o simpla pereche de brate inerte care nu au putut sa iti ofere nici macar un vals de adio demn. Am fost punctul negru care a sarit de pe foaie fix pe mainile tale , cu cerneala din mine ai scris despre toate povestile de dragoste , ca in povestirea lui Margueritte Yourcenar ...povestea barbatului orb care nu a uitat femeile vietii sale exceptand pe cea care l-a iubit . Nu voi fi acolo sa-ti acopar ochii cu frunze de ceai cand vei cadea inevitabil intr-o plasa de ceata . O sa imi lipseasca cum imi stateai pe omoplati ca o pereche de aripi fluide si inconsistente , cum palpaiai ca primele raze anemice ale unui decembrie ingropat in Siberia de jos .
Inevitabil cu totii ne lovim de comete si ajungem prematur in carje , in niste carje din flori pe care nu le pot sesiza decat instantele divine .
Cred ca o sa te caut in pozele vechi ucise de nu stiu ce incendiu , poze cu chitaristi cu degetele spanzurate de timp.
Nu am sa te gasesc ai plecat inainte de a fi aici , draga mea corabie care pluteste in largul acvariului meu de sex si de fum.
Corabie falsa de scoici lipite cu hohote de ras si durere muta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu