Eu am vazut apusul si nu mai e nimic de facut.
Nu ma simt foarte bine azi. Parca nu imi ajunge carnea sa exprim ce vor semnele de punctuatie de pe cutia toracica. Ma bantuia zilele trecute imaginea omului cu varsta care tindea spre infinit si pleoapele ce mereu priveau spre cer . Mersul lui lacom si sagetile iesindu-i de sub muschii fetei tradau un om pe care il cunoscusem acum 8 ani . Iti vine sa crezi bunicule ca au trecut 8 ani ?
Unde e moaca ingereasca de 6 ani cocotata chiar de tine in cires ? Ai grija "tataie" aseaza-te bine sau de nu , iti vor creste aripi din frunza si iar ma cearta "maica-ta" . Aripi de frunze am avut 12 ani si am reusit sa plutesc cu ele la fel de bine ca si cum as fi avut unele autentice . Uite ce fata ! Seamana cu "bunica-su" la aripa stanga si la profunzime , tarie nu prea are ea .
Nu intelegeam pe atunci de ce nu aveam tarie , adica imi juleam genunchii constant si incepusem sa renunt la plans , plansul devenise revolta , mi se parea firesc sa am acelasi spirit combativ ca si bunicul meu .
De ai sti bunicule de amorurile mele , ai rade cand mi-ai vedea viata sentimentala atarnata pe franghia de stors versuri a Marianei Marin cand uneori imi amintesc ca : " m-am tarat cu greu catre el , i-am slefuit fiecare secunda de iad . am fost partea buna a lucrurilor si a intamplarilor pana la el ." Ai rade apoi oare ? Ai rade stiind ca " aidoma unei cutii goale de conserva/ravnesc alunecarea in gunioul de la etajul 5 sau o zmeura din Edenul pierdut".
Ai rade ascultandu-mi versurile despre finalitate si niciodata despre inceput ? Ai gasi tu gunoaiele in care mi-am lepadat aripa ingereasca?
In fiecare zi cand ma duc sa imi intampin destinul iau clasica punga cu dulciuri si nuielusa din cuier , poate de data asta o sa il implor sa danseze cu viata mea pe scena potrivita intr-un eden provizoriu pe strada Sperantei.
Am sa implor , am sa cad in genunchi si am sa imi fac un "nume" ca fiind prima femeie care intra in istorie pentru automutilare , automutilare ingereasca .
Nici macar poezia nu ma mai cauta bunicule . Nici ea nu imi mai lasa sticla cu lapte in fata usii ...Ei , nici vorba despre biscuitii in forma de stea . Au murit stelele perisabile odata cu tine bunicule , stelele sunt acum osoase si se prezinta la usa de fiecare data ca niste militari aspri goliti de toate minutele plangerilor mele.
Am inceput sa nu ma mai gasesc ...Da , ma pierd ...ei si ?
La ultima incercare a comandamentului artistic am sa dau din brate , frunzele din aripi vor deveni subit crengi , crengile tulpina si tulpina radacina . Asa se moare .Asa mor "actorii" prin inradacinare ...
Bunicule asa apar copacii ...toamna.
Eu am sa te mint , totul e o inventie , dar e noul meu organ -lipsa stapanarii de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu