Iluzia realitatii

E rece. Peretii ofteaza.Camera miroase a clor si a nicotina. In stanga unui batran i se inchid luminile. De nicaieri i se sopteste: "Inchide ochii si taci". In imperiul unei eternitati pierdute nu exista sanse de salvare. Nici pentru un copil, nici macar pentru un erou. Nuantele se schimba in fiecare secunda, fiecare culoare e dublul celeilalte si fiecare organism are obligatia de a degrada un altul.

Aici progresul e o iluzie. In camera de nicotina toti viseaza acelasi lucru, maini care picteaza nori, nori care... Nori care nu dorm niciodata. Nori cenusii si lipsiti de muzicalitate si dinamism.

Ea nu mai are acum cosmaruri. Decojeste in fiecare zi portocale ca si cum si-ar curata viata de imperfectiuni. Oamenii ii spun mai bine si-ar curata trupul de temeri si dragostea de ghetari. Dar ea ii rasplateste cu mere coapte si cate un pui de liniste firav. De asta ei nu inteleg, ar prefera din cand in cand un metru patrat de conversatie in loc de liniste. Dar ea e mai fericita ca niciodata. Impleteste in fiecare zi bucati de imaginatie inocente si din cand in cand din bucatie de hartie face barcute. Probabil va da nastere unei noi teorii evolutioniste, hartia in viata de apoi , barcuta . Oricine si-ar dori sa fie in barcuta ei cu toate ca nu o stie. Se spune ca daca te urci in barcuta ei si iti pui amprenta in locul potrivit de duce mai sus de rasarit. Se spune ca daca iti pui amprenta la miezul noptii te duce putin mai aproape de imperiul lui Cronos.

Pana la gasirea unei fantani care arata ca sufletul unui copil ...doar ca e usor mai neuniforma.