Cuvantului din mine

In mine locuieste un cuvant mic, negru si singur, se tot misca in stanga si in dreapta, imi cere cate un coltisor de pagina la micul dejun si apoi se mototoleste in mine ca un amor batranicios si zbarcit. Nu musca, nu latra, nu da din coada si sincera sa fiu probabil e la fel de banal ca un actor cu glow hollywoodian.
Din cate in cand mai vin oameni care misca in mine cuvantul, tandru si neasteptat si pentru o clipa uit de el. Cuvantul se estompeaza in asteptarea faptului miraculos. Miraculosul este insa o categorie care nu tine de universul mundan asa ca dupa o perioada de vegetatie a cuvantului (minim 2 luni maxim 5) revine usor furios se lipeste de tocul usii sau cine stie ce membrana elastica si imi aminteste cat de necesar imi e. El.
Vorbesc cu el uneori, ii spun cat de mult mi-as dori sa imi amintesc de glasul bunicii, de mainile ei, de cum ma adormea si de rabdarea ei in fata micutei copile insubordonate.
Uite draga cuvant iti promit solemn ca atunci cand apare un posibil alt cuvant il altoim de tocul usii pana cand avem un cires inflorit sub care sa cantam betiile fericirii.
Pana atunci, ramai cu bine.