Aer

Zambesc , cu acesti 2 nori de buzunar stransi intre degetul mic si inelar, te privesc si zambesc in continuare . Cum iti iei privirea de la mine ma uit in alta parte si incepe ploia.
-Ploua spui tu sec
-Da ploua si imi musc buzele ca sa nu plang.
-Uite ce fericita e ea si ma iei cu mana dupa gat.
Inghit in sec , da sunt fericita. Sunt atat de fericita ca ma doare . Eu tac si te intreb
Unde esti?
La capatul lumii. Tu?
La celalalt capat al lumii.
Te-am asezat pe un raft, camera mea e plina de tine , cearceafurile mele sunt pline de tine , podeaua e plina de semnele tale si peretii miros ca tine , aerul nu mai e ventilat si gata , tu esti aerul , semnul , cartea , cuvantul .
Da sunt abatuta. Mi se intampla des uneori . Nu stiu , ma opresc dintr-o data din gandurile la tine si e vid. Nu mai e alt gand . Apoi ma gandesc la actorie , ma opresc si nu mai apare un alt gand .
Cu mana desenezi cercuri pe mainile si picioarele mele. Sunt transparenta. I want to be painted black.
De ar exista un buton care sa imi reveleze transparenta mea la momentul x …ei…as vrea atunci o galeata mare de vopsea sa fiu un corp opac si atat !
Atat !
Da-ti-mi o vopsea neagra…
Acum…
Acum…

Oglinda?

Oglinda imi intoarce spatele nu tocmai la propriu dar imaginea fetei mele nu apare, totul e gol in afara de plinul spatelui meu.
Am cumparat custi pentru fericire
Da , ti-am cumparat si o cutie de nasturi noua
Pentru amintirile noastre viitoare
Gresia din baie a inceput sa rada cand a auzit de cutia de nasturi si s-a spart putin
Sper sa nu te superi dar stii si tu ce se intampla cu gresia , cu oamenii , cu animalele cand le povestesc de noi , incep si rad.
In miezul noptii stau si te astept cu tot cu custile pentru fericire
Cu tot cu iubirea genuina
Cu tot cuvintele
Cuvintele te asteapta la miezul noptii
Cand nu vii isi iau jobenul si palaria se urca in trasura , sau daca sunt sub 50 se urca pe un manz negru catre mai departe.
Nu ai venit.
Si nu o sa vii.
Sunt acel therapist al lui Renee Magritte , cum iti zic mereu sunt transparenta .
Un magician care are jocul in el.
Cusca cu pasari imi trece prin pantece.
Porumbei albi ar zbura spre tine la fiecare spectacol.
Mi-as modela mainile.
As face din ele pene .
Ti-as scrie poezii si in somn si ar zbura catre tine sa iti aduca un somn linistit.
Din zecile de poezii s-ar face un poem.
Intr-o zi o sa ti se faca mila si il vei lua de pe drumuri
Il vei agata deasupra patului tau.
Atunci toate piulitele ruginite ale creierului meu vor deschide seiful , da , da cel pe care il tineam inchis.
Atunci va veni indepartarea.
Atunci poemul agatat deasupra patului tau va deveni un glob de gheata .
Tic-tac.Tic-tac.
Nu-ti ramane decat sa astepti frigul unei siberii albe si furtuna.
Deasupra patului tau doar tacerea.
Toata lumea e aici.
Tu ar trebui sa fii departe !
Ia-ti dracului o harta.
Si pleaca !

bunicul meu partea 1.

Pielea lui inca nu era acoperita de riduri , si mainile lui erau atat de muncite incat pastrau textura tineretii lui. Cu mainile acelea da , cu ele muncea zi de zi , statea in soare , se lupta cu pamantul , il mangaia , il curata , ii vorbea . Inca imi amintesc chipul lui pe patul de spital slab si tuns la chelie , nu mai era omul puternic si impunator , vorbea in soapta , abia se mai tinea pe picioare . Era un om atat de demn nici macar nu m-a mai primit in salonul sau am stat la usa , mi-am sters repede ochii , i-am zambit si am plecat , bunicul meu nu a stiut niciodata cat de mult l-am iubit . Cat de mult in iubeam in zilele de vara cand ma opream la cine stie ce carciuma sa ii cumpar mici. Bunicii mei iubeau micii , micii din balci, din carciumi , de acasa , de pe jaratec.
Imi amintesc ca aveam 11 ani si ma plimbam cu mama. Nu noi nu mergeam la cumparaturi , nici macar la plimbare ci la spital. Spitalul era biserica mea.Alb , alb , cumplit de alb . Visam alb , gandeam alb si mirosul ala nenorocit de spital era TOT ALB . Nu ma pot opri din plans de cand am inceput sa scriu . Doamne cand il vedeam pe bunicul meu in picioare iar aveam totul. Eram eu , eu o fata incredibil de bogata spiritual cu omul asta minunat si care a aflat ca e bolnav prea tarziu. La inceput cand era internat si nu stia ,toti il amageau ca e altceva . El era insa mult prea inteligent.
-Am cancer nu ? o intreba el pe mama
-Nu , cum sa ai cancer.
Cancer, metastaza cerebrala , bunicul meu a murit in chinuri groaznice , bunicul meu NU mai putea vorbi , iar eu , eu un copil de 12 ani umblam prin manastiri sa ii caut vindecarea. Dar nu bunicul meu s-a vindecat ci eu m-am vindecat de toata umanitatea , de toata bataia de joc , de toata sila odata cu moartea lui .
Nu am fost langa el. Nu… ma plimbam pe afara . In aceeasi seara l-am visat . Visul incepea cu sfarsitul bunicului meu .

Dana Mandru-Flacara

Probabil asta sunt eu . In forma bruta.


Risc, imi spusesem candva, nu se poate sa nu l fac sa ma iubeasca intr-o zi, si mi am pus in joc toate armele. In spatele amabilitatii cu care ma cucerise la inceput, zacea un munte de indiferenta care pe mine, indragostita, ma facea sa sufar ingrozitor la orice intalnire cu el.
- Chiar nu-ti dai seama ca tin la tine? I-am spus
- Ba da , raspunse el sec.
- Si n-ai nimic de spus?
- Marita-te cu mine.
Bucuria mea fu prea mare ca sa mai analizez tonul, gesturile, privirea pe care mi le adresase in acel moment . I-am sarit de gat spunand printre lacrimi da. El statea impasibil . Cand apropierea mea il deranja prea tare, ma indeparta cu palmele.
Nu simtea nimic, nici ura, nici dispretul, nici mila, dar - ce era si mai grav - nu simtea dragostea.
Emil s-a casatorit cu mine pentru ca era un om destept care-si intelesese rolul pe lume si care trebuia deci sa se supuna si el ca oricare altul, legilor firii. Dar fara sa iubeasca.
Anii treceau , fara sa aduca schimbarea mult sperata. Imi doream un copil . Era singura sansa de a-l transforma intru-un sot si tata sensibil. Intr-o seara, la cina noastra muta in doi, in timpul careia Emil privea plin de interes ecranul televizorului, i-am marturisit ingrijorarea mea
- Nu vrei copii?
- Noi sa fim sanatosi, ca in rest…
Emil rostise una din cele mai lungi fraze din viata lui, fraza vietii sale. Cum putuse spune una ca asta? . Privea prin mine ca printr-un geam. Nu-mi zambea. Nu-mi rostea nici numele. Cât despre altceva...nici vorbă.
Am fost sfatuita sa divortez. Am fost tentata sa-l insel. Am fost la un pas de a-mi pune capat zilelor. L-am rugat sa ma iubeasca. M-am tarat in fata lui. L-am amenintat. L-am lovit cu pumnii . Am facut totul pentru a-l scoate din indiferenta .Zadarnic .Am renunţat..Acum sânt o femeie monstruoasa .El m-a modelat, el , cu privirile lui de gheata, dupa propriu-i sablon .Ce sa mai salvez din mine si cum?
In vocabularul lui Emil exista, totusi, toata gama cuvintelor frumoase. Dimineata ma intampina cu acelasi dezacordat “iubito”.
- Nu-mi mai spune asa.Nu-ti sunt nici iubita, nici prietena, nici sotie. Nu-ti sunt nimic! Nici macar nu exist pentru tine. Nimic mai mult decat o tovarasa de apartament
M-a privit rece, ca de obicei,a spus un “Bine” si a parasit bucataria.
Cu toate acestea, sotul meu se adaptase perfect pe calapodul casniciei, jucand rolul sotului ideal, pe care orice femeie, poate, si l-ar fi dorit daca nu ar fi avut pretentiile mele stupide de a primi nu dragoste, dar macar putina atentie. Tratamentul sacaitor, pe care i-l administrasem lui se intorsese împotriva mea. EU ma vindecasem, nu el. De dragoste, de speranta, de tot. Eram ceea ce era si el: un seif blocat, al carui cifru fusese uitat cu buna stiinta. Imi ferecasem inauntru toate sentimentele, bune si rele, laolalta. Cine avea nevoie de ele? Dar ştiţi ce e incredibil? O data cu decaderea mea iminenta, in ochii lui se naste o lucire noua. Ma priveste. Straniu, zambeste! Se apropie de mine si ma saruta pe frunte. Acelasi “iubito” de odinioara pare sa ia amploare, la inceput timid, soptit dupa ureche, apoi descatusat, din ce in ce mai rasunator. Ingenuncheaza in fata mea, se taraste, cersindu-mi o vorba. Ma ameninta. Ma loveste cu pumnii. Nu mai am ce-i oferi. Acum sunt Emil cel de o viata. Rigida si fara expresie, in timp ce el, stupefiat la picioarele mele, nu-mi accepta atitudinea. Il evit, pentru ca nu stiu ce ar trebui să spun.Nu simt nimic . Acum ii dau dreptate . Sa nu simti nimic e fantastic!

Hai tu ! Hai sa ne banalizam !

Valul de cenuşă mi-e casa. Nu cunosc omul . De ce? Pentru că nu mă cunosc pe mine , doar că ochii m-au amăgit într-un moment spunând da Raluca te cunoşti acum va fi bine. Nu am curaj pentru că curajul e o piatră cu care arunc în mine ca să văd ce pot lovi in spatele vălului meu.Aproape nimic , cu toate asta e ceva.
Am scos la licitaţie pe ebay o duzină de lacrimi , pe care le-am vândut ieftin unui nor ce uitase a mai lacrima după ce şi-a pierdut toata familia într-o furtună provocată în graba. Nu mă hrănesc cu mare lucru doar mai fur de prin beciuri conserve ca să găsesc Drumul lui Cormac Mccarthy când voi ajunge la mare le voi da drumul . Am criogenat toate elementele frumoase ce mi-au fost dăruitela naştere într-o pungă de plastic , bio domnule , chipurile , adică poezia, muşcatul cuvintelor , muzica doar doar că o sa fiu demnă de a fi acolo undeva în scenă, pentru voi, pentru voi toţi.
Nu a mers , dar ce să mai vinzi , amintiri de un minut , iubiri de o noapte ? Nu acum îngerii cumpără doar sandale aurite şi aventuri de prin ţara nimănui. Îmi era teamă de ţara asta până am aflat că e a mea . De ce nu mi s-au dat şi mie la naştere brăţări şi cercei de aur cu bobiţe, sîc! Nu ştiu.Să fi fost de vină faptul că eram plinuţă şi s-au gândit domnule să am loc , aşa dolofană cum eram să încalc vre-un unicorn şi să scriu poezii despre un dop de bere pe la 5000 de metri , ca să fiu shic şi UNICĂ , prin ceva .
Îmi place să merg cu tălpile goale , prin ploaie , pe iarbă , pe nisip , pe gânduri că uneori mă zdruncină euforia atât de tare încât calc pe gânduri în amintirea copilăriei în care visam şi eu să calc pe struguri , doar , doar apare mustul de la care inevitabil mi se făcea rău de fiecare dată. Dar acum să fim serioşi alles geht voruber şi orice copil serios care se maturizează trebuie să uite de călcatul pe gânduri şi să treacă la lucruri mai serioase adică la deteriorarea amintirilor , la umiliri , la mâncărimi de torace doar ,doar că parcă ţi-ai scoate toate sentimentele bune din suflet şi aş muşca din ele sănătos ca dintr-un măr verde . Şi ca să vezi când dupa sute de ore de chin scoţi sentimetele pe unde poţi, pe urechi , pe gură , prin artere, prin humerus , constaţi fericit că nu ai viermi în suflet , ci doar o furtună cu un fulger care se prezintă constant la datorie şi îti cere de mâncare . Tu , aşa fără suflet cum ai rămas îl mai şi cerţi pentru impertinenţa lui , Sir Fulger chiria pe luna mai !Auzind nu doar că il pufneşte râsul dar se duce să îti ia şi o bere că ai simţul umorului.
Hai noroc !

Cuvantul muncit cu grija

Ochii mei sunt un morman de praf prin care curgi
Fara ochelari imi pari o broasca testoasa fara carapace
Izgonesc cuvintele catre Siberia totusi le voi o haina de blana
Mostenita cand eram copil.

Ce ai tu ? Tu ai o tacere perfecta aproape premeditata.
Tu privesti in ochi femeile si mereu le suprinzi cu aceeasi replica
“Iubito, cad stele in irisul tau”
Eu vars cafeaua pe podea doar ca sa imi amintesc de clipa in care ziceai
Ca in parul meu mereu e toamna.

Intre noi a fost mereu un zid de matase, o rochie de femeie.
Am refuzat sa ma mut cu tine din cauza ca pe luna mereu e vara
Prea cald.
De multe ori ma pierd prin lume si intreb necunoscutii daca te-au vazut
La fel de banal le spun ca locuiesc in tine si ca stam langa o gara

Noi am trimis scrisori tuturor pentru ca toate nu aveau adresa
Noi nu ne-am cunoscut niciodata dar mereu am scris despre inflorirea
Apusului.
Imi e teama de numele tau
Numele tau a nascut toamna in parul meu.

Tu nu esti aici , sunt doar eu asezata intre doua poduri prost luminate
Clipesc din ce in ce mai des in speranta ca o sa te aduc aproape
Cu tot cu jobenul tau negru si papionul argintiu.
Tu esti cu mine in toate distantele mele –
Cum sa te gasesc , daca tu te tot cauti, te cauti…
In apa fantanii ochilor din care niciodata nu ai baut?
In zgomotul ceturilor pe care nimeni nu le-a strabatut?

P.S: Te astept la masa, tot acolo in mansarda veche cu ceruri transparente, inventand nimicuri.

Hai

HAI
HAI
HAI
HAI doamna ce ...
Ce tot astepti?
nu vezi ca se face intuneric?
Hai spectatorii asteapta
catelul si pescarusul
sa nu mai zic de zecile de personaje
din mansarda
Trage , odata !
Nu-mi spune ? Ti-e teama deci?
Daca nu tragi acum nu ,
Nu se mai tine nici un spectacol
atat?
Un foc?
doua?
trei?
Pescarusul se pune pe o creanga
Deasupra capului sau
si cainele ii vine lenes la picior
Doamna , nu va suparati
Dar de cand trag poetele
in umbre?
Asa unu esti?
parca iti placea de Platon
si de cifra 3.
Esti singura(tatea).
si ai doua note si-re,
dar nici o iesire..