Distanta dintre noi, zapada eterna si o cafea. O cafea care sa topeasca dozele din iubirile temporare adunate in bratele tale. Cand ma imbratisezi incet sa fiu rationala, alba, cu ochii deschisi si usor melancolica, devin muta si nemiscata ca intr-un portret al lui Berger, linii frante, ondulate in colturi si mirosind a cobalt. Tu cel care nu iubeste femeile deloc esti la fel de rece precum gandul ca valul de caldura nu se va mai intoarce nicicand.
In insula fara nume tu esti un strain si numele tau rezoneaza cu absenta si abis. Noaptea eterna e in spatele chipului tau pentru ca tu nu esti tu decat prin ei care iti confirma lipsa de sentiment.
Iti comprimi personalitatea intr-un pahar si exista un pericol de viata la fiecare moarte emotionala prin care treci.
As vrea ca prin ochii mei sa vezi lumea, lumea mea fosforescenta, in care ploua prea des, in care ma impiedic de fiecare virgula si cuvant cand uit sa vorbesc cu tine. Ma bucur ca ma consideri naiva si epuizabila ca soarele de noiembrie. Pe deasupra aripilor unui pescarus se lasa ceata. Nu e nimic de vazut aici, tu esti nimeni si tu tai ploaia cu unde interioare, in timp ce incerc sa iti explic ca placerea si durerea coexista, doar ca sunt in spatii diferite.
In loc sa discutam despre separarea noastra in negru mai bine te intorci in vis candva, intoarce-te acasa, singurul loc in care distanta nu conteaza.
You and I are a mountain of grief and we will never meet in this life, if only you could send me at midnight a greeting through the stars.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu