A form of sincerity: temporary love

Distanta dintre noi, zapada eterna si o cafea. O cafea care sa topeasca dozele din iubirile temporare adunate in bratele tale.  Cand ma imbratisezi incet sa fiu rationala, alba, cu ochii deschisi si usor melancolica, devin muta si nemiscata ca intr-un portret al lui Berger, linii frante, ondulate in colturi si mirosind a cobalt. Tu cel care nu iubeste femeile deloc esti la fel de rece precum gandul ca valul de caldura nu se va mai intoarce nicicand.
In insula fara nume tu esti un strain si numele tau rezoneaza cu absenta si abis.  Noaptea eterna e in spatele chipului tau pentru ca tu nu esti tu decat prin ei care iti confirma lipsa de sentiment.
Iti comprimi personalitatea intr-un pahar si exista un pericol de viata la fiecare moarte emotionala prin care treci.

As vrea ca prin ochii mei sa vezi lumea, lumea mea fosforescenta, in care ploua prea des, in care ma impiedic de fiecare virgula si cuvant cand uit sa vorbesc cu tine. Ma bucur ca ma consideri naiva si epuizabila ca soarele de noiembrie. Pe deasupra aripilor unui pescarus se lasa ceata. Nu e nimic de vazut aici, tu esti nimeni si tu tai ploaia cu unde interioare, in timp ce incerc sa iti explic ca placerea si durerea coexista, doar ca sunt in spatii diferite.

In loc sa discutam despre separarea noastra in negru mai bine te intorci in vis candva, intoarce-te acasa, singurul loc in care distanta nu conteaza.

You and I are a mountain of grief and we will never meet in this life, if only you could send me at midnight a greeting through the stars.

Lay your head down

Vrei sa stii ce am facut azi? Am dansat... Mai viu si mai frumos ca niciodata. Azi am facut cunostinta cu o persoana de care uitasem.  Azi am calcat pe raze de soare si pietre cu zambet cald.
Azi am fost eu, cea de altadata, cea care nu te tine minte pentru ca nu te-a cunoscut. Am stiut sa te masor in cuvinte si clipe ca sa te pot pastra mereu iar azi nu mai calc inaintea ta pe nisipul azi cenusiu pentru a verifica daca nu e ceva care te-ar putea rani.
Nu am un calendar ca sa iti masoare absentele, esti mereu aici si mereu departe.
Ti-am impachetat pasii, ia-i si pleaca cat mai departe de mine. Sa vina toate zapezile noastre acum la sfarsitul verii si sa iti poarte urmele. Odihneste-ti capul in alte palme fluture si lasa-ti gandurile sa cada precum frunzele apusurilor noastre.

Tu ai fost parte din tot ce e vizibil. Aici totul e riscant, totul e pierdut avand intotdeauna doua fete si fiind perisabil. Intre noi a fost bariera vizibilului si a actului de a privi, a vedea si a fi vazut. Mai exact includere si excludere; I and the Other.

Eu exist prin tine pentru ca am fost vazuta. Cine stie in misterul vizibilului poate am fi construit un sens si nu ne-am fi redus la absurd din start. Cand aparenta si sensul devin identice trebuie sa fugi.

Astazi va trebui sa pleci. Sufletul asta a fost doar un fragment dezorientat, demontat intr-un colt albastru, purtat de mare si abandonat pe plaja gandului tau, era singurul loc neocupat.

All is taken
Pain cannot endure long enough

Paper planes

Daca vei alege sa ma iubesti vreodata iubeste-ma precum iubesti piesa ta preferata sau tricoul tau de un rosu stins. Iubeste-ma cu grija si scrie-mi pe gene din cand in cand cuvinte necunoscute si deseneaza-mi pe coapse lumi imaginare deschise cu cheile iubirilor de inceput. Dezbraca-ma de mine si cauta un raspuns acolo unde intrebarea e prea dureroasa si insuportabila.

Daca vei gasi raspunsul, ma vei gasi pe mine cea adevarata, cea imbracata in alb alegand dementa dupa destinul implacabil. Te voi lua de mana si vom dormi. Mainile tale vor strange universul meu mic si mi-l vor calca si aseza pe un umeras, sa stea mai drept e usor cam stramb de la atata dragoste.

Imi amintesc de zilele cand te trezeai inaintea mea. Erai ca un avion de hartie ce prefera sa ramana asezat pe o masa decat sa zboare si sa ajunga la un moment dat sifonat. Dar te-ai sifonat de imbratisarile de la 3 dimineata, de amintirile mele si de locurile pustii.

Iti aminteai de ... Ea. Ea a incetat sa fie eu, cand ai aparut tu. De atunci nu mai eram femeie ci obiect in constructie. Ma pierdeam pe strazi, ma pierdeam prin sunetul pasarilor dimineata si ma pierdeam de noi. Noi cantareste prea mult iar cand am taiat din el am ramas cu un colt in sufletul de sus care doar incomodeaza. Cu un gram de suflet nu poti construi nici macar o jumatate de Eu. Ia-ti ramas bun.  A venit vremea sa pleci din mine. A venit vremea ca noi sa returneze un Eu mai mic si deformat, un eu care se refuza pe sine. Iti las tie visul cu insula noastra cu lumini spirituale, valsurile de ramas bun si randurile  invizibile care ti se agata de suflet si te fac sa le tii in brate pana la epuizare.

We shall no longer collide,
We shall no longer fight to fly,
I is no longer a luxury,
The more I tried to forget love,
The more I became it,
Unwrap your skin,
Let me in
Or even better out
My love is a paper plane 
Riding on a hopeless cold breeze
Wrecked are the wings
And the heart is torn,
An ordinary ride 
But no place to land.

My love was a paper plane,
Petrified it stands still,
On hope it glides,
On blood and steal.

Nothing remains... Not even I, when this plane forced a landing it was goodbye. My sight grew dark and my arms grew wea
k. It's easier to get by not having to fly nor speak.


Cu drag,
femeia de la capatul lumii

main tumse mohabbat karti hoon

Mourning and sleep

 Ti-am adunat toata vina, tu mi-ai adunat tot dezastrul dintre gene. Am deschis ochii si mi-am amintit de primul noastra conversatie si de crezul tau in antiteze si valoarea lor.  As fi vrut ca ultimul vis sa fi fost mai lung si prezenta ta pe perna de langa sa nu ma fi bulversat atat. In sertarul nostru emotional s-a asternut praful si imi e teama sa il sterg oricum o sa se aseze si in alte locuri. Mi-am zis ca o sa astept ploaia afara intr-o zi cu sertarul in brate sa il spele ea. Nu vreau sa se mai contamineze si altceva.  Cu geanta intr-o parte, cu tabloul lui Hammershoi ramas in minte din The national gallery si cu draga noastra cutie asteptam ploaia. Firesc oamenii se uitau ciudat, ca si cum de ce as avea curaj sa imi scot universul interior la spalat, traiam intr-o epoca in care as putea sa o duc la curatatorie, lustruit sau alte cele.

Cum ploaia nu incepea vedeam trecatorii cum priveau mirati sertarul nostru fara inceput si fara sfarsit, nici o memorie, nici un colt mai degradat sau mai zambitor, un sertar banal ca oricare altul cu ceva praf.  Probabil ca ne-a unit golul, absenta idealului, a visului, a concretizarii.  Ploaia a inceput ca de fiecare data la 19:03 si te asteptam si pe tine odata cu ea.  Sertarul incepuse sa crape de la ploaia noastra de mai si curand m-am intors in casa tremurand cu mainile goale. Chemand somnul ai venit si tu si m-ai luat in brate tremurand cerandu-ti scuze. M-ai lasat sa dorm si mi-ai scris ca defapt nu a mai plouat demult, ploaia era in mine si in noi. Asa ca ti-ai golit si tu sertarul de mine si de noi si te-ai dus undeva cu foc cersind caldura.

A doua zi. Eroziune. Ploaie. Nimic.  Dar defapt atunci realizasem. Era legatura care imi lipsea. Pierdere temporara.  Because I had lost the you in I. I had lost you only to discover I was missing as well. Am I mourning you, myself or us?  I had lost the reality that tied us together. Irecuperabil.

Pandemonism

Imi lipsesti. Imi lipsesti cliseic de mult. Simt de parca sunt prinsa intre doua lumi. Disolutia granitelor pentru un artist e inevitabila. Niciodata nu imi voi gasi locul si o constientizez. Niciodata nu voi fi a cuiva.
Asta e la fel de dureros ca un spectacol prost la cina. E la fel de dureros ca un clovn care joaca fiecare prezentare in fata unor pereti albi si goi. Nici o reprezentare, nici o reactie. Parca ai fi tu intr-o joi in hainele obosite de la atata antrenament si atata fuga si atat de mult neant ce ai in tine.

Si barbatul a privit-o de zeci de ori si ca un anti erou a plecat. Nu avea de ce sa mai ramana. Dintr-o scandura nu cladesti o casa.

Globalizare, pandemonism si altele. Drepturi umane, razboi, tragedie, mecanisme ale nimicului. Sunt sleita de puteri. Daca distrugi intunericul nu mai ai cum sa construiesti lumina. Lumina provine din intunericul rarefiat prin mecanismele emotionale sau versiunile tehnologizate umane . Nu stiu de unde vin si nu stiu unde vreau sa ajung. M-am pierdut usor de teatru ca intr-o tragedie care se joaca cu umbre. Umbre, proiectii si gol.

Vulnerabilitatea e un vis cu o ploaie intr-o tara in care nu ploua niciodata. Ce fericire ! Probabil am devenit vulnerabila de la atata ploaie. Atunci cand inchizi usile in tine nu mai ai unde sa fugi. Arunci cheile si zici voi merge departe. Mergi departe nu pentru a fugi ci pentru a gasi putinul sens pentru care ai luptat trei ani.
Apoi iti spui in tacere Hilde trebuie sa faci asta. Hilde trebuie sa scrii. Apoi incerci si canti si degetele iti amortesc de zeci de ori mai repede.

Cu mult curaj te urci intr-un autobuz pe care nu scrie nimic. Nu stii unde ajunge vrei doar sa pleci. Vrei sa ajungi intr-un loc al tau. Vrei sa tatuezi peretii cu corpul tau acuarela si sa stai dimineata in pat scriind pe cearceafuri scrisori de dragoste si sa decupezi stele din scrisorile de despartire.

Te ascunzi in tine si taci.  Maine vei absorbi o noua personalitate. Maine te vei uita iar.

Speranta e doar un gand - Rene Brown.

Vulnerability/Shame/Loss

Brene Brown vorbeste despre vulnerabilitate ca fiind defapt un semn de putere spirituala. Fara vulnerabilitate nu vom putea niciodata lega conexiuni. Asta inseamna ca tot ceea ce era inhibat, trebuie cumva sa isi gaseasca locul in viata de zi cu zi pentru a restaura echilibrul. Rusinea, lipsea de respect si tradarea toate sunt conectate cu vulnerabilitatea si toate trec pe acelasi pod si pentru a ajunge la capatul lui, trebuie sa ne asumam conditia de oameni vulnerabili, pentru ca inca odata vulnerabilitatea este o masura a curajului.

Daca cineva mi-ar fi spus de unde provenea curajul acum ceva timp, m-as fi considerat norocoasa pentru ca sunt atat de empatica si vulnerabila. Transferul de emotie e la fel de comun ca o cana cu ceai dimineata pe stomacul gol, cu 2 cuburi de zahar in speranta ca cineva mai are sansa la indulcire daca poposeste. Dar gandul e la fel de gol si scaunul ocupat mereu de cine nu trebuie, cand nu trebuie. 

Erase then rewind. Civilizarea e un proces bolnavicios care ii afecteaza doar pe cei care nu se ascund prin cine stie ce loc al extazului negricios. Durerea vine si ea la pachet odata cu mirosul de cine stie ce ierburi orientale. Ai avut dreptate, iubirea fata de oameni este o imperfectiune care te afecteaza pe termen lung. Rezultatele ei constau in: creativitate cu dureri de cap, lipsa somnului, intelegere, posibila excludere a narcisismului, compasiune si risc.

PS:“The universe is not short on wake-up calls. We’re just quick to hit the snooze button.”
― Brené Brown, The Gifts of Imperfection

The key is still left under the golden pot outside, I dare you to come in and tell your story . Or are you just afraid of a synthetic interpretation?

Viata precara/ Fragmentarism

Ce face un om sa fie OM? Ce e umanitatea? Ce e bine? Ce e rau? Dupa cine avem voie sa plangem?

Toate sunt legate de idea de adevar. Inscrutabil ca de fiecare data, Nietzsche in Beyond Good and Evil infatiseaza adevarul ca fiind o femeie care nu se lasa cucerita... de nimeni nici macar de marii filozofi.

Adevarul permite-mi sa iti spun este cea ce ne tine impreuna si separat simultan. Combustie dizolvata in ziua de maine.

Cum ziceam in inceput, ce face un om sa fie om? De ce plangem? Dupa cine avem voie sa facem asta? In comceptia freudiana defapt nu ne lipseste persoana in sine ci ideea ne lipseste ideea de Eu in aceea persoana. Ne lipseste materia pe care noi am impregnat-o in aceea persoana si care aduce odata cu disparitia persoanei si disparitia acelui Ceva in noi.

Poate de asta au disparut atatea lucruri. Microbul investitilor emotionale e incontrolabil pentru oamenii suferind de hypersensibiliate acuta. Dar poate ati trecut si voi prin asta. Da...vor veni alte maini, alte valuri de extaz, alte zambete.

Dar dorul?

Dorul meu e nereturnabil si raman sa astept cu chitanta de adevar acolo unde era magazinul nostru. Am construit magazinul cand aveam 18 ani si adunam nimicuri.

Hilde,
E normal sa iti fie frica.